De ce nu s-au mai întors oamenii în prezent pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele deciziei care a dus la abandonarea noilor explorări

Explorarea Lunii rămâne una dintre cele mai mari realizări din istoria omenirii, dar, deși primele misiuni umane au reușit să ajungă pe acest satelit al Pământului acum mai bine de 50 de ani, nimeni nu a mai revenit de atunci. Astronauții din cadrul misiunilor Apollo din anii ’60 și ’70 au colectat mostre de roci, au realizat fotografii, au efectuat experimente și au plantat steaguri, dar aceste vizite au fost de scurtă durată. De ce, totuși, nu s-au realizat misiuni mai ambițioase și nu s-a stabilit o prezență permanentă pe Lună?

În ciuda progreselor tehnologice, motivele pentru care explorarea Lunii a fost amânată sau abandonată țin, în mare parte, de aspecte politice și financiare. Acest articol își propune să explice de ce, în prezent, explorarea umană a Lunii pare încă un vis greu de atins, deși tehnologia este acum mai avansată decât oricând.

Probleme politice și de finanțare

Unul dintre principalele obstacole în calea reluării misiunilor umane pe Lună este lipsa unei finanțări consistente și a stabilității politice. După succesul misiunilor Apollo, entuziasmul publicului pentru explorarea Lunii a scăzut, iar sprijinul financiar oferit NASA a fost diminuat. De exemplu, bugetul NASA a atins un vârf de 4% din cheltuielile guvernamentale ale SUA în 1965, însă, în prezent, acesta reprezintă doar aproximativ 0,36% din bugetul național, conform unui raport al The Planetary Society din 2024. Această reducere majoră a bugetului face ca resursele disponibile pentru noi misiuni să fie limitate, iar proiectele ambițioase să fie mereu amânate.

În plus, explorarea Lunii este extrem de costisitoare. Programul Apollo, care a dus 12 astronauți pe Lună între 1969 și 1972, a costat aproximativ 257 de miliarde de dolari în echivalentul valorii de astăzi, conform estimărilor realizate de Biroul pentru Analiză Economică (BEA) al SUA. Comparativ, programul Artemis, destinat să readucă oamenii pe Lună, este estimat să coste 93 de miliarde de dolari între 2012 și 2025. Cu un buget limitat, NASA a fost nevoită să prioritizeze alte proiecte de mare amploare, cum ar fi Telescopul Spațial James Webb, care a costat peste 10 miliarde de dolari, și Sistemul de Lansare Spațială (Space Launch System).

Temperatura la care trebuie să setezi termostatul centralei când pleci de acasă. Așa faci economie, dar menții și căldura în casă

Ce face Alexandra Căpitănescu la un an de când a câștigat Vocea României. Tudor Chirilă dezvăluie fața neștiută a succesului: „După concurs se instalează depresia”

Un alt aspect important îl constituie fluctuațiile politice din SUA. În funcție de prioritățile fiecărei administrații prezidențiale, NASA a fost nevoită să își adapteze obiectivele, ceea ce a dus la numeroase întârzieri și anulări ale misiunilor. Programul Constellation, inițiat de președintele George W. Bush, a avut scopul de a înlocui naveta spațială și de a aduce astronauți pe Lună, dar a fost anulat de administrația Obama din cauza depășirilor masive de costuri și a întârzierilor semnificative, precum și a unui raport al Government Accountability Office care a subliniat dificultățile NASA de a estima realist costurile programului. Resursele au fost redirecționate, iar rezultatul a fost o pierdere financiară de miliarde de dolari și o stagnare în avansarea explorării umane. Donald Trump a stabilit ca prioritate întoarcerea pe Lună prin programul Artemis, dar instabilitatea politică, cauzată de schimbările de administrație, lipsa unui consens bipartizan în Congres și fluctuațiile de alocare bugetară, precum și schimbările frecvente de priorități au îngreunat acest obiectiv. În mod surprinzător, administrația Biden a continuat să susțină Artemis, dar cu numeroase provocări financiare și politice.

NASA se confruntă, de asemenea, cu problema unui buget insuficient pentru susținerea misiunilor cu echipaj uman. Walter Cunningham, astronaut al misiunii Apollo 7, a afirmat că bugetul NASA a fluctuat între 0,4% și 1% din cheltuielile naționale de la sfârșitul anilor ’70, iar acest lucru face ca finanțarea unor misiuni ambițioase să fie extrem de dificilă. De asemenea, blocajele guvernamentale și întârzierile în aprobarea bugetului de către Congres afectează grav planurile NASA.

În timpul președinției sale, Donald Trump a dorit să readucă astronauții pe Lună în 2024. (Foto: Profimedia)

Provocările tehnologice și mediul lunar ostil

Din punct de vedere tehnologic, umanitatea are astăzi capacitatea de a reveni pe Lună, ba chiar de a stabili o bază permanentă acolo. O astfel de bază ar putea servi drept rampă de lansare pentru misiuni către Marte și alte destinații în spațiu, dar și pentru crearea unor telescoape spațiale fără precedent. De asemenea, ar putea contribui la dezvoltarea unei economii în afara Pământului, poate chiar la turismul spațial lunar. Totuși, mediul lunar este extrem de neprietenos și reprezintă o provocare majoră pentru echipajele umane.

Regolitul lunar, cunoscut și sub numele de „praful lunar”, este o problemă majoră care trebuie depășită. Pulberea fină de pe suprafața Lunii a aderat la costumele spațiale ale astronauților din misiunile Apollo, pătrunzând în echipamente și în interiorul navei, punând astfel sănătatea și siguranța în pericol. Peggy Whitson, astronaută care a petrecut peste 675 de zile în spațiu, a subliniat că „praful lunar” a reprezentat o problemă serioasă pentru misiunile Apollo și că gestionarea acestuia va fi esențială pentru orice misiune viitoare.

Pe lângă regolit, variațiile extreme de temperatură de pe Lună reprezintă un alt obstacol major. NASA intenționează să gestioneze aceste variații de temperatură prin dezvoltarea unor tehnologii avansate, inclusiv habitate protejate și sisteme de alimentare cu energie pe bază de fisiune nucleară, capabile să ofere energie constantă și să mențină condiții de locuit optime. De asemenea, noile costume spațiale și vehicule de explorare sunt proiectate pentru a rezista atât la temperaturile extrem de ridicate din timpul zilei lunare, cât și la cele extrem de scăzute din timpul nopții. În timpul celor 14 zile de expunere directă la lumina solară, temperaturile de pe suprafața lunară ajung la valori foarte mari, iar în perioada de întuneric complet, acestea scad la minus 200 de grade Fahrenheit, ceea ce face ca Luna să fie unul dintre cele mai reci locuri din sistemul solar. Pentru a susține viața umană în aceste condiții, NASA dezvoltă un sistem de alimentare cu energie pe bază de fisiune nucleară, care ar putea oferi energie constantă pe durata lungilor nopți lunare.

Astronauții, cum ar fi Reid Wiseman, comandantul misiunii Artemis II, au subliniat complexitatea enormă a unei astfel de misiuni. „Știam deja că să ajungi pe Lună este dificil, dar este mult mai greu decât mi-am imaginat”, a declarat el în 2023, conform Business Insider, subliniind numeroasele provocări tehnologice pe care le implică o astfel de întreprindere.

Imagine din misiunea Apollo 11, prima aselenizare umană, cu steagul american și modulul lunar Eagle. (Foto: Getty/NASA)

Instabilitatea politică și visul unei prezențe umane pe Lună

Un alt factor important care a afectat planurile de explorare a Lunii este instabilitatea politică. De-a lungul decadelor, fiecare președinte american a venit cu propriile idei și priorități pentru NASA. Fiecare nouă administrație a încercat să pună amprenta asupra explorării spațiale, adesea schimbând direcția și obiectivele agenției. De exemplu, Barack Obama a anulat programul Constellation, inițiat de George W. Bush, și a redirecționat NASA spre alte scopuri, iar Donald Trump a schimbat prioritățile către programul Artemis. Schimbările de priorități au dus la anulări ale proiectelor, pierderi financiare și ani de stagnare. În mod remarcabil, Joe Biden a păstrat obiectivele Artemis și a asigurat continuitatea programului, dar acest lucru nu este suficient pentru a asigura stabilitatea necesară pentru astfel de inițiative majore.

Fostul astronaut Buzz Aldrin a afirmat în 2015 că „voința de a reveni pe Lună trebuie să vină din Congresul american”. Aceasta subliniază că, în lipsa unui angajament bipartizan și a unei viziuni clare, este puțin probabil ca o prezență umană permanentă pe Lună să devină realitate în viitorul apropiat. De asemenea, publicul larg nu a manifestat întotdeauna un interes deosebit pentru explorarea lunară. Chiar și în perioada de vârf a programului Apollo, doar 53% dintre americani considerau că merită efortul și costurile, iar interesul a scăzut și mai mult în ultimele decenii.

Un alt obstacol semnificativ îl reprezintă infrastructura necesară pentru a susține o prezență umană pe Lună. Luna este un mediu extrem de ostil, fără atmosferă care să protejeze împotriva radiațiilor solare mortale și cu o gravitație mult redusă față de cea a Pământului. Pentru a putea locui și lucra pe Lună, este nevoie de dezvoltarea unor tehnologii avansate, precum habitate rezistente la praf și radiații, sisteme de alimentare cu energie și vehicule care să poată face față condițiilor extreme.

O nouă șansă pentru explorarea lunară

Totuși, speranța nu este pierdută. În februarie 2024, lander-ul Nova-C, numit Odysseus, a reușit să aterizeze pe suprafața lunară. Acesta a fost primul succes comercial de acest tip, fiind un pas important către reluarea explorării umane. Lander-ul a fost dezvoltat de compania Intuitive Machines, în baza unui contract de 118 milioane de dolari cu NASA, marcând o etapă majoră în colaborarea dintre agențiile guvernamentale și sectorul privat. Acest eveniment deschide noi perspective pentru explorarea spațială, sugerând că un viitor cu explorări umane pe Lună este mai aproape decât se credea.

Programul Artemis, așteptat să aibă loc în 2026, își propune să aducă pe Lună prima femeie, primul astronaut de culoare și primul canadian, dar realizarea acestui obiectiv depinde de numeroase variabile. Printre acestea se numără sprijinul financiar, susținerea politică continuă și capacitatea de a depăși provocările tehnologice.

Fără un sprijin politic consistent și fără o susținere publică puternică, visul de a reveni pe Lună și de a rămâne acolo va rămâne un simplu vis. Cu toate acestea, eforturi internaționale, precum programul spațial chinez Chang’e și proiectele europene de colaborare cu Rusia și India, precum și inițiativele private, cum ar fi SpaceX și Blue Origin, continuă să facă pași importanți către depășirea acestor limitări, sugerând o perspectivă mai optimistă pentru viitorul explorării lunare. Explorarea Lunii necesită nu doar resurse financiare și tehnologice, ci și o viziune clară, capabilă să depășească ciclurile electorale și fluctuațiile politice. Pentru a atinge acest obiectiv ambițios, este esențial să înțelegem că explorarea spațială nu este doar despre a ajunge undeva, ci despre a rămâne acolo, despre a construi și despre a inspira generațiile viitoare. Colaborarea internațională pe Stația Spațială Internațională (ISS) este un exemplu concret de succes în cooperarea pentru explorarea spațială, demonstrând că națiuni diferite pot lucra împreună pentru un scop comun, oferind inspirație și contribuind la avansarea cunoașterii și tehnologiei spațiale. Numai prin continuitate și perseverență putem depăși pașii făcuți cu decenii în urmă și putem transforma visul unei prezențe umane pe Lună într-o realitate durabilă.