13 nov. 2023 | 23:04

REVIEW Philips 85PUS8818 Smart TV – televizorul de doi metri la care ai visat când erai mic, desprins parcă din viitor

ACTUALITATE
REVIEW Philips 85PUS8818 Smart TV - televizorul de doi metri la care ai visat când erai mic, desprins parcă din viitor

În 2023, nimic nu este mai complicat decât să lansezi un televizor de top și să încerci să te diferențiezi de concurență. În cazul Philips însă, olandezii au un avantaj semnificativ pe acest front deja de câteva decenii, odată cu introducerea primei iterații a tehnologiei Ambilight. Între timp, modele precum noul 85PUS8818 vin la pachet cu multe alte aspecte care merită toată atenția.

Primul meu televizor cumpărat vreodată din salariu a fost un Philips, în urmă cu aproximativ 15 ani. A ținut mai bine de 10 ani. Al doilea, al treilea, toate au fost Philips, toate au fost impresionante și fiecare decizie de achiziție a fost ghidată, dincolo de specificațiile tehnice de top, de Ambilight.

Dacă formularea cu pricina nu îți spune mare lucru, se referă la abilitatea de proiectare pe suprafața din spatele TV-ului, de cele mai multe ori pe perete, a culorii dominante din marginea ecranului. Acest lucru este posibil prin câteva zeci de LED-uri integrate în suprafața ramei, pe spate. La prima vedere, îți extinde experiența de vizionare cu mult dincolo de ramă. Mai important decât atât este însă beneficiul medical. O experiență de vizionare cu Ambilight activ, mai ales pe timp de noapte, este semnificativ mai odihnitoare, mai bună pentru ochi, pentru sănătatea ta și a copiilor tăi.

În ceea ce privește seria The One, familia de televizoare din care face parte și Smart TV-ul Philips 85PUS8818, aceasta a fost concepută ca fiind perfectă pentru majoritatea utilizatorilor, cu echilibrul ideal între performanță, preț și caracteristici. The One, dincolo de referința la Neo din Matrix, se traduce prin ”acela de care ai nevoie”, ”cel perfect, ideal”. Lăudabil este însă că nu vorbim de un truc de marketing, ci de un pachet complet de dotări hardware și particularități tehnice la un preț corect, indiferent de diagonala pentru care optezi, indiferent dacă te gândeai să faci o investiție într-un exemplar mai mic de un metru sau mai mare de doi metri. Practic, încă din stadiul incipient al conceptului, a fost construit să bifeze câte ceva din toate și să fie bun la toate, să nu te invite la compromisuri.

Citește și: Philips lansează cele mai performante televizoare: cât de special este OLED+908

REVIEW Philips 85PUS8818 Smart TV 6

REVIEW Philips 85PUS8818 – specificații, tehnologii avansate și certificări

După cum îi spune și numele, Philips 85PUS8818 este construit în jurul unui panou LED 4K Ultra HD cu diagonala de 85 de inci sau 215 centimetri. Asta înseamnă că nu va încăpea în orice sufragerie, dar dacă spațiul îți este suficient de generos, va ține loc fără probleme de ecranul unui proiector, cu o calitate mult mai bună. În ceea ce privește particularitățile care contează, are o rată de reîmprospătare de 120Hz, făcându-l perfect și pentru jocuri de ultimă generație pe PlayStation sau Xbox, nu doar filme sau seriale. Tot pentru jocuri, dacă îl conectezi la un PC, te vei bucura cu siguranță de certificarea AMD FreeSync Premium, Dolby Vision Game și VRR HDMI sau ALLM. Iar conținutul tău video va arăta impecabil datorită certificărilor HDR10+ și Dolby Vision sau a faptului că afișează o gamă largă de culori, 90% din spectrul DCI/P3.

De partea de procesare se ocupă SoC-ul proprietar P5 Perfect Picture de la Philips, iar contrastul ajunge la valori astronomice datorită tehnologiei de retroiluminare a panoului Micro Dimming Pro. Sistemul de operare preinstalat este Google TV (ex – Android TV), o platformă smart actuală și actualizată constant, una care îți deschide ușile la toate platformele de streaming ale momentului, de la YouTube și Netflix, până la Amazon Prime Video, Disney+ sau Apple TV.

Citește și: Philips încearcă să ducă televizoarele OLED la un alt nivel: cât de special este OLED+937

Cu 16GB de memorie Flash, amatorii de gaming se vor bucura cu siguranță de faptul că facilitează accesul la GeForce Now, platforma de streaming pentru jocuri a celor de la NVIDIA care te ajută să experimentezi cele mai noi și mai pretențioase titluri direct de pe serverele companiei. E ca și cum te-ai uita la un film pe Netflix, dar de fapt te joci fără să mai faci investiția într-o consolă PlayStation 5 sau Xbox Series X. Nu-ți trebuie decât un controller pe Bluetooth și o conexiune rapidă la internet.

Pentru că trăim în secolul 21, iar inteligența artificială și asistenții vocali sunt la ordinea zilei, Philips aproape că nu avea cum să ocolească această tendință. Din acest motiv, telecomanda de la noul Philips PUS8818, indiferent de diagonala pentru care optezi, vine la pachet cu un microfon, în cazul în care vrei să te bazei pe Google Assistant sau Amazon Alex când navighezi prin meniuri sau îți cauți următorul film. Iar pentru confortul psihologic al celor care nu sunt foarte relaxați când vine vorba de microfoane, merită să ai în vedere că microfonul cu pricina nu se activează decât atunci când apeși pe butonul de Google Assistant de sub padul direcțional.

În ceea ce privește conectica noului TV de la Philips, ai la dispoziție 4 porturi HDMI cu 4K ș ARC (Audio Return Channel), 2 porturi USB, Wi-Fi 802.11ac 2×2 Dual Band și Bluetooth 5.0, Ethernet, ieșire audio digital optică și o ieșire stereo pentru căști. Suportă HDCP 2.3, HDMI 2.1 cu eARC, EasyLink 2.0. Nu poți trece cu vederea difuzoarele de 50W sub forma unui sistem 2.1 integrat în TV, două difuzoare de 20W pentru întreaga plajă de frecvențe și un subwoofer de 10W. În ceea ce privește certificările pe partea de audio, avem DTS:X, Dolby Atmos, DST Play-Fi și Dolby Digital.

REVIEW Philips 85PUS8818 Smart TV 5

REVIEW Philips 85PUS8818 – experiență de utilizare și concluzie

Cum de altfel te-ai aștepta de la un televizor de peste 2 metri în diagonală, acesta este un monstru de 44 de kilograme cu 1894 x 1097 centimetri. În cel mai gros punct al său, unde se ascunde subwooferul probabil, are 80 milimetri, deși în cea mai mare parte a panoului este semnificativ mai subțire decât atât. Cu cutie, ajunge la 68 de kilograme, deci s-ar putea să nu fie ideal sau posibil de montat de unul singur.

Configurare inițială durează doar câteva minute, mai ales dacă ai un cont de Google și alegi să te autentifici pentru a-ți accesa rapid contul de YouTube și parolele la Neflix, Disney, HBO și așa mai departe. Interfața Google TV a progresat mult în ultimii ani, dar o constantă a rămas valabilă. Este incredibilă de prietenoasă, nu trebuie să citești manualul pentru a ajunge la conținutul tău favorit. De la accesul facil la aplicații și până la recomandările de filme și seriale, toate sunt foarte inspirate.

Cred cu toată sinceritate că este cel mai bun sistem de operare pentru Smart TV-uri și este de apreciat că Philips și Sony au ales să-l integreze în televizoarele lor. Există și vor mai exista mult timp de acum înainte alternative, dar fiabilitatea, flexibilitatea și actualizările puse la dispoziție de Google nu se compară cu nimic. Din același motiv este și foarte simplu să interacționezi cu el prin intermediul aplicației de mobil Google Home, indiferent dacă un iPhone sau Android.

Citește și: Philips vrea să domine piața și anul acesta: cu ce îți “fură ochii” în 2022

REVIEW Philips 85PUS8818 Smart TV 14

În ceea ce privește experiența efectivă de vizionare, acesta este un televizor de ultimă generație care îți oferă o experiență video și de audiție fără cusur. Datorită certificărilor HDR și Dolby Vision poți fi convins că filmele, serialele și jocurile tale vor arăta pe atât de bine pe cât și-a dorit regizorul din spate, chiar și în condiții de lumină naturală, cu soarele pe el. Detaliile sunt clare și strălucitoare atât pe zone foarte luminoase, cât și extrem de întunecate.

Pentru că vei interacționa aproape inevitabil și cu conținut mai mic de 4K HDR, procesorul P5 Perfect Picture se va asigura în permanență că tot ceea vezi pe TV arată impecabil, chiar și clipuri la rezoluție 720p pe un televizor de 215 centimetri. Prin algoritmi avansați de post – procesare și inteligență artificială, nivelul de detalii va fi în permanență de înaltă calitate, reproducerea mișcării va fi fluidă și naturală în fiecare cadru, iar contrastul puternic va facilita afișarea unui număr aparent infinit de detalii din fiecare scenă.

Este un TV care arată și se vede frumos, iar partea de Ambilight te va mângâia pe suflet în fiecare moment, pentru a te transpune și mai eficient în filmele, seriale și jocurile tale preferate. Este o bucurie să te uiți la Philips 85PUS8818, reprezintă genul de investiție de care vei fi mândru și peste 5 ani, pentru că include pachetul perfect de tehnologii, aplicațiii și servicii care îl pregătesc pentru viitor. Ilustrează perfect mantra din spatele conceptului The One pentru că nu-ți mai trebuie altul, este cel care trebuie.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele