Ce au făcut două bătrâne de 81 de ani. Vârsta nu contează
Două bătrâne în vârstă de 81 de ani din Statele Unite ale Americii au devenit celebre. Povestea lor face înconjurul internetului. Femeile au arătat că vârsta nu contează. După ce s-au dedicat unor profesii total diferite, ele au decis că a venit momentul să nu mai țină cont de eventuale critici pe care le-ar putea stârni.
Cele două octagenare, despre cum s-a format legătura lor specială
Una dintre cele două bătrâne, Ellie Hamby, a fost fotograf documentarist, în timp ce cealaltă, Sandy Hazelip, a fost medic și conferențiar. Cele două femei s-au cunoscut după ce a murit soțul primeia dintre ele, în anul 1999. Însă, legătura dintre ele a devenit și mai specială în anul 2005, când și cea de-a doua a rămas văduvă.
Având un interes comun, pentru călătorii, și alegând amândouă experiențele unice în detrimentul confortului și al facilităților în străinătate, cele două octagenare au stabilit să facă ocolul lumii în 80 de zile, la vârsta de 80 de ani.
„Cu aproximativ patru ani înainte de a împlini 80 de ani, i-am spus într-o zi: Ellie, nu ar fi distractiv să facem înconjurul lumii în 80 de zile la vârsta de 80 de ani?”, a povestit Sandy Hazelip, care alături de prietena ei a devenit celebră pe internet. Cele două sunt supranumite „bunicile călătoare” pe rețelele sociale.
Însă, cele două prietene au început să facă turul lumii în 80 de zile ceva mai târziu, pornind anul acesta, la vârsta de 81 de ani, din cauza pandemiei de coronavirus. Pe site-ul propriu pe care l-au deschis, Ellie Hamby și Sandy Hazelip spun că au dedicat această aventură soților lor, Kelly și Don. „Ne este dor de voi și ne-am dori să vă alăturați aventurii noastre”, au scris ele.
Ce au făcut cele două bătrâne, la 81 de ani
Mai exact, pornind în jurul lumii, la vârsta de 81 de ani, cele două bătrâne s-au aventurat de pe plajele din Bali până în deșerturile din Egipt. Prima lor oprire a fost o locație ce le scapă chiar și multor călători experimentați: Antarctica.
Pentru a ajunge acolo, Ellie Hamby și Sandy Hazelip au traversat Pasajul Drake, apele agitate dintre vârful sudic al Americii de Sud și Insulele Shetland de Sud din Antarctica.
„Timp de aproape două zile, ne-am legănat, ne-am rostogolit, am alunecat prin Pasajul Drake și ne-am ținut de viață. A fost pur și simplu sălbatic.
Când am pus piciorul pe pământ în Antarctica, am uitat de toate astea. Frumusețea Antarcticii este pur și simplu incredibilă, să vezi pinguinii, ghețarii – pur și simplu, a fost uimitor”, a povestit Ellie Hamby, potrivit CNN.
De la acea primă aventură, cele două bătrâne au vizitat 18 țări de pe toate cele șapte continente, de multe ori purtând tricouri asortate. În prezent, au numeroși urmăritori pe TikTok, Instagram și Facebook.
În ultimele trei luni, cele două femei au călărit cămile în Egipt, au întâlnit elefanți în Bali, au dansat în Nepal și au văzut aurora boreală în Finlanda.
Cele două octagenare, despre motivul pentru care vârsta de 81 de ani li se pare perfectă pentru călătorii
În ciuda faptului că și-au încheiat călătoria prin lume și s-au întors acasă, în Texas, cele două femei plănuiesc deja următoarea aventură. Octagenarele au explicat de ce consideră că vârsta de 81 de ani este perfectă pentru călătorii.
„Îmbătrânirea îți oferă un pic de înțelepciune în luarea deciziilor. Asta este partea distractivă. Cred că la această vârstă apreciez mult frumusețea din jurul meu și pot să o absorb cu adevărat. Pentru mine, aceasta a fost vârsta perfectă pentru a merge. Sunt atât de recunoscătoare”, a spus Sandy Hazelip, conform CNN.
În plus, cele două femei au spus că vârsta lor nu le-a afectat planurile de călătorie și că au făcut doar câteva mici concesii – cum ar fi că au hotărât să nu meargă cu motocicleta în Bali. Bunicile călătoare au adăugat că în situația în care ar fi pățit ceva în timpul aventurii lor, copiii lor s-ar fi consolat cu faptul că ele au făcut ce își doreau mult.
Cum au reușit cele două bătrâne să nu se certe
De asemenea, bunicile călătoare au dezvăluit că, în ciuda provocărilor pe care le prezintă călătoriile internaționale, și-au încheiat aventura fără nicio ceartă.
„Amândouă suntem independente și foarte încăpățânate. Dar se pare că reușim să ne acordăm spațiu una alteia. Pur și simplu ne înțelegem reciproc, avem certitudinea că facem un lucru bun și ne respectăm sentimentele”, au spus ele.
Cele două octagenare le-au dat un sfat călătorilor îngrijorați de bariera lingvistică de care se pot lovi în timpul călătoriilor prin lume. Potrivit bunicilor călătoare, zâmbetul ajută atunci când apar astfel de dificultăți.