Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate, în ziua în care are loc a doua rundă de negocieri cu Ucraina
Președintele rus, Vladimir Putin, va avea o întâlnire joi cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al țării, a declarat pentru News.Az, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Peskov a spus că liderul rus este programat să țină, de asemenea, mai multe conversații telefonice internaționale joi.
Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate
„Putin lucrează astăzi în Novo-Ogarevo. Sunt planificate o serie de convorbiri telefonice internaționale. Apoi, în cursul zilei este programată o întâlnire cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate. Nu excludem declarațiile de deschidere ale președintelui la începutul întâlnirii”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Șeful echipei de negociere a Federației Ruse, Vladimir Medinski, spune că negocierile de pace cu ucrainenii ar putea să începă în jurul orei 14:00.
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a amenințat din nou, joi, într-un interviu acordat televiziunii de stat, țările occidentale.
„Dacă vor începe un adevărat război împotriva noastră, atunci trebuie să se gândească cu atenție”, a spus Lavrov, atunci când a fost întrebat despre amenințările Rusiei cu bomba nucleară.
Acesta a mai spus că vestul se pregătește de război cu Rusia, iar amenințarea nucleară „nu este în capul rușilor”. Întrebat despre crimele de război comise de Rusia în Ucraina, Lavrov a făcut o declarație bizară, în care i-a acuzat pe militarii ucraineni că jefuiesc civilii din orașele atacate de ruși, și că îi folosesc ca scuturi umane. Tot el a mai spus că Rusia va continua operațiunea militară în Ucraina „până la sfârșit”, potrivit Sky News și Reuters.
Noi sancțiuni pentru Rusia
În această dimineață, guvernul britanic a anunțat o nouă rundă de sancțiuni în urma invaziei rusești în Ucraina, de data aceasta vizând furnizarea de asigurări. În acest sens, companiile rusești din industria aeronautică și spațială nu vor mai avea acces la servicii de asigurare sau reasigurare cu sediul în Marea Britanie, nici direct, nici indirect.
Într-un comunicat se arată că această măsură va „limita beneficiile pe care entitățile rusești le primesc din accesul lor la piața globală de asigurări și reasigurări”. Scopul acesteia este de a „izola și mai mult economia Rusiei de sistemul financiar internațional”, a precizat guvernul.
Bombardamente intense în Mariupol
Tot astăzi, principalul oraș-port ucrainean Mariupol a fost la un punct de o catastrofă umanitară, după mai bine de 15 ore de bombardament continuu de către forțele ruse, a declarat viceprimarul orașului pentru BBC. „Armata rusă lucrează cu toate armele lor aici: artilerie, sisteme de lansare de rachete multiple, avioane, rachete tactice. Încearcă să distrugă orașul”, a spus Serhiy Orlov.
Orlov a spus că forțele ruse se află la câțiva kilometri de oraș din toate părțile și au lansat lovituri asupra infrastructurii cheie, întrerupând alimentarea cu apă și energie în anumite părți ale orașului. Un cartier rezidențial dens populat de pe malul stâng al orașului a fost „aproape total distrus”, a spus el.
Forțele ruse au vizat lovituri împotriva stațiilor de pompare și a transformatoarelor electrice, a continuat Orlov, și au existat lipsuri de alimente în anumite părți ale orașului, stârnind temeri de apropierea unei crize umanitare.