VIDEO Tom Cruise, mai mult decât un actor: ce cascadorie face de unul singur, în Top Gun
Tom Cruise își arată abilitățile de zbor într-un nou videoclip din culise viitorului său film de acțiune „Top Gun: Maverick”.
Cruise revine în rolul lui Pete „Maverick” Mitchell, în continuarea clasicului cult „Top Gun”, ce pune accentul pe o escadrilă de piloți ai Marinei SUA, în cadrul programului de antrenament de elită TOPGUN. Lansat inițial în 1987, filmul regizat de Tony Scott a fost iubit de public și a obținut rapid încasări uriașe.
Tom Cruise revine în franciza „Top Gun” și nu oricum, ci cu un set nou de cascadorii, de data aceasta aeriene
În noul „Top Gun”, Maverick este acum responsabil pentru antrenarea de noi piloți destinați unei misiuni speciale, sub ordinele lui Tom „Iceman” Kazansky, interpretat de Val Kilmer, care își reia rolul în franciză.
În film îi vom mai putea vedea, de asemenea, pe Glen Powell, Lewis Pullman, Jay Ellis, Danny Ramirez, Greg Tarzan Davis și Monica Barbaro și Miles Teller, care îl interpretează pe Lt. Bradley „Rooster” Bradshaw, fiul lui Nick „Goose” Bradshaw.
Inițial programat pentru 2019, din cauza dificultăților de filmare în avioane reale și a pandemiei de COVID-19, filmul a fost amânat până în 2022.
Pentru a marca lansarea iminentă a mult iubitei producții, Tom Cruise a publicat pe contul său de Twitter o filmare în care îl putem vedea pilotând un avion adevărat.
Cu o cameră montată în cabina unui F/A-18 și îndreptată direct spre fața lui Cruise, actorul luptă cu forțele de accelerație, în timp ce trage avionul peste un peisaj montan. Tom Cruise a mărturisit că și-a dorit să facă o continuare a „Top Gun” doar dacă avea povestea potrivită în scenariu, însă și dacă tehnologia avea să permită ca scenariul să se plieze perfect pe normele prezentului. Și iată că acest lucru s-a întâmplat.
Urmărește-l aici pe Tom Cruise, pilotând avionul:
This has been a long time coming. #TopGun pic.twitter.com/qlaXZRIPNt
— Tom Cruise (@TomCruise) April 18, 2022