VIDEO Primul trailer oficial pentru adaptarea HBO Max, The Last of Us: ce știm despre el
Primul trailer oficial pentru adaptarea cinematografică a The Last Of Us Day a fost lansat recent, iar asta este, într-adevăr, o veste foarte bună.
Clipul, care durează puțin peste un minut și jumătate, include unele dintre cele mai memorabile momente din jocul care a făcut istorie, din 2013, până în prezent. De altfel, trebuie menționat că titlul a avut parte de un remake complet pentru PS5, de curând.
În clip poți vedea o secvență de deschidere destul de bombastică, dar poți auzi, de asemenea, și sunetul inconfundabil al unui clicker. Se pare că viitorul film serial va trage scenariu și din expansiunea Left Behind, ceea ce ar putea să-i bucure pe unii.
Despre ce este vorba în The Last of Us
În mod evident, te poți uita la acest serial chiar dacă nu ai jucat, la vremea lui, acest titlu. Iar dacă serialul îți va atrage atenția, s-ar putea să te împingă și către joc. Așadar, în funcție de cum își va juca HBO cărțile, rezultatele au șanse să fie „win-win-win”.
Pentru cei neinițiați, The Last of Us spune povestea lui Joel (interpretat de Pedro Pascal) și pe a lui Ellie (interpretată de Bella Ramsay). Cei doi călătoresc într-o versiune a viitorului apropiat și fictiv al Statelor Unite ale Americii. În acest viitor, totul este devastat de o infecție fungică, care transformă victimele în creaturi agresive, asemănătoare unui zombi. Trailerul face o treabă destul e bună în a surprinde atmosfera terifiantă pe care o poți experimenta și în joc.
Devine din ce în ce mai clar că HBO și-a pus toate speranțele în acest serial, iar dacă totul va merge bine, The Last of Us s-ar putea să devină noul The Walking Dead. Deși nu există încă o dată specifică de lansare, serialul va avea premiera pe HBO și HBO Max cândva la începutul anului 2023.