Universul Star Trek, de la Enterprise la Picard: cum a redefinit Gene Roddenberry science fiction-ul
„Star Trek”, creația lui Gene Roddenberry, a marcat generații întregi de copii, adolescenți și chiar adulți. Motivul este unul lesne de înțeles: nicio altă franciză SF nu a reușit să facă, cu atâta finețe, melanjul perfect dintre science fiction și problemele sociale cu care societatea noastră se confruntă de zeci și chiar sute de ani.
În anii ’60, Eugene Wesley „Gene” Roddenberry dădea naștere unia dintre cele mai populare serii SF din toate timpurile și scria, astfel, istorie în televiziune.
Roddenberry a scris prime scenarii „Star Trek” pe vremea când lucra în poliție, însă cum statutul locului de muncă nu îi permitea să activeze într-un astfel de domeniu, acesta a preferat să-și publice micile povești sub pseudonimul Robert Wesley.
În 1966, el dădea, în sfârșit, lovitura: NBC avea să-i transforme ideile revoluționare într-un serial tv în toată regula. Și așa a luat naștere „Star Trek”, serie redenumită, mai apoi, „Star Trek Original Series (TOS)” – pentru ca fanii să poată face diferența dintre aceasta și toate celelalte apărute ulterior (despre ele vom vorbi în cele ce urmează).
Cum am ajuns să iubesc „Star Trek”
Ca oricare alt membru al generației milenialilor, „primul contact” cu universul „Star Trek” l-am avut în copilărie, pe vremea când TVR difuza, la fiecare sfârșit de săptămână, câte un episod din „Star Trek: Next Generation”, seria care avea să-i aducă nemurirea căpitanului Jean Luc Picard. Cu toate că, la vremea respectivă, pot să recunosc că nu am înțeles în totalitate dedesubturile scenariului, nu puteam să nu mă simt fascinată de grafica excepțională (pentru acea perioadă), însă și de „vizorul” lui Geordy, cel pe care încercam să-l imit furându-i mamei o clamă de păr sub formă de piaptăn care, în opinia mea, semăna destul de mult cu ceea ce purta personajul Trek. Alteori îmi aplicam pudră din abundență pe față, încercând să-l imit pe androidul Data.
Odată cu dispariția de pe TVR a „Next Generation”, interesul meu pentru această serie a scăzut, așa cum era de așteptat. Cu toate astea, datorită unui prieten, fan înfocat al francizei, aveam să redescopăr, peste ani, lumea Trek, de data aceasta reușind să înțeleg inclusiv sensibilitățile de scenariu pe care nu putusem să le sesizez în copilărie, din pricina vârstei fragede.
Cu apetitul deschis, binging-ul tuturor seriilor create vreodată a devenit doar o chestiune de timp.
Am (re)început cu „Next Generation”
Fiindcă elementul nostalgie funcționează de fiecare dată, am reintrat în „relație” cu Star Trek-ul lui Roddenberry urmârind, din nou, Next Generation (1987-1994). În mod evident, așa cum spuneam anterior, de data aceasta am fost capabilă să procesez în mod diferit informația primită, fiind extrem de plăcut surprinsă să observ cât de deschisă putea să fie mintea acestui om, într-o perioadă în care ideea de politically correctness abia dacă mijea pe la colțuri. Egalitatea dintre sexe, dintre minoritățile rasiale ori chiar dintre minoritățile sexuale, iată doar câteva dintre temele dezbătute într-un mod aparte, în care numai un om cu adevărat deștept ar fi putut să o facă. Ce-i drept, mi s-a creat, deopotrivă, impresia că, oricât de revoluționare sunt ideile lui Gene Roddenberry, ele sunt povestite într-un mod precaut. Cumva, de înțeles, luând în calcul vremurile de atunci.
Personajul favorit din „Star Trek: Next Generation” este, fără niciun dubiu, Q, entitatea extraterestră atotputernică, interpretat de talentatul actor John de Lancie.
Conștientă fiind că aceasta va fi o opinie total nepopulară, trebuie să menționez că el este urmat îndeaproape de doctor Pulaski, personajul care, pentru scurt timp, a înlocuit-o pe plictisitoarea Beverly Crusher.
Am continuat cu „Star Trek: Voyager”
Cu toate că pasul firesc ar fi trebuit să fie reprezentat de „Star Trek: Original Series”, așa cum îmi recomandase, de altfel, și amicul meu, am ales să mizez pe încăpățânare și am continuat cu „Voyager” (VOY), o serie nu la fel de cunoscută ca Next Gen, însă aproape la fel de bună, în ciuda bugetului său semnificativ mai mic.
„Voyager” (1995-2001) introduce, pentru prima oară, ideea de feminism pe față, punând la cârma navei o femeie, pe căpitanul Kathryn Janeway (personaj interpretat de Kate Mulgrew, cunoscută mai târziu pentru rolul iconic al rusoaicei Red, din „Orange is The New Black”).
Aici, în „Voyager”, aveam să „fac cunoștință” cu un alt personaj care reușea să se cațăre în topul celor mai iubite, în opinia mea. Este vorba despre borg-ul Seven of Nine (interpretat de Jeri Ryan).
„Deep Space Nine”, poate cea mai bună serie dintre toate Trek-urile
Bineînțeles, nici „Voyager” n-a fost urmat de „Original Series”, preferând să continui călătoria prin lumea Trek cu „Deep Space Nine” (DS9). În opinia mea, DS9 (1993-1999) are parte de cel mai bun scanariu, dintre toate poveștile spuse în această franciză, în ciuda faptului că niciuna dintre ele nu îi aparține direct lui Gene Roddenberry, cel care a decedat în 1991, în timpul difuzării Next Gen.
Spre deosebire de toate celelate adaptări, în „Star Trek: Deep Space Nine” acțiunea nu se desfășoară pe o navă, ci într-o bază spațială locuită de o multitudine de rase de extratereștri, din întregul Univers. Așadar, în lipsa luptelor specifice călătoriilor prin spațiu, DS9 a putut să pună accentul mai mult pe poveste și mai puțin pe acțiune, ceea ce l-a distanțat (în mod pozitiv) de tot ceea ce se știa, până atunci, despre „Star Trek”.
Ba mai mult, în DS9 facem cunoștință cu primul căpitan de culoare, Benjamin Sisko, seria reușind să egaleze recordul „Voyager”, atunci când vorbim despre gândirea în orizonturi largi.
Acest serial m-a făcut să-l adaug pe simpaticul ferengi, Quark (interpretat Armin Shimerman) pe lista personajelor Trek favorite, din toate timpurile.
În sfârșit, „Original Series”
Cu chiu, cu vai, am ajuns și la „Original Series” (1966-1969), serialul de la care a început totul. În pofida reticenței inițiale, am ajuns să-mi schimb rapid părerea, observând că, asemenea variantelor mai recente, poveștilor nu le lipsea substanța și nici elementul inovator, pentru acea perioadă. Spre exemplu, TOS este primul serial de televiziune care introduce o femeie de culoare într-un rol principal, pe Uhura (interpretată de Nichelle Nichols).
Din nefericire, seria originală nu avea să rămână prea mult pe micul ecran, fiind anulată după numai trei sezoane.
Chiar și așa, ulterior, aceasta avea să fie continuată de alte câteva lungmetraje în care protagoniștii rolurilor principale au continuat povestea din primul serial al lui Roddenberry, după cum urmează:
- The Motion Picture (1979);
- The Wrath of Khan (1982);
- The Search for Spock (1984);
- The Voyage Home (1986);
- The Final Frontier (1989);
- The Undiscovered Country (1991).
Firește, exact ca în oricare dintre Star Trek-urile amintite mai sus, și aici aveam să „mă îndrăgostesc” de un personaj, și anume de Spock, interpretat de Leonard Nimoy.
„Enterprise”, buget mic, scenariu așijderea
„Enterprise” a rulat între anii 2001 și 2005, fiind cea mai puțin apreciată serie din acea perioadă. În mod evident, nu pot să spun că am un personaj preferat aici, de vreme ce nici seria nu se află, neaparat, printre cele pe care le consider a fi cu adevărat bune.
Chiar și așa, comparativ cu ceea ce a urmat în anii următori, pot spune acum că „Enterprise” poate fi considerată o capodoperă.
Alte filme tematice
- Generations (1994);
- First Contact (1996);
- Insurrection (1998);
- Nemesis (2002).
Firește, au existat readaptări mai noi ale francizei, cu acțiunea petrecută în universul Kelvin. Cu toate astea, din dorința de a nu supăra pe nimeni, am să mă rezum la a le enumera și cam atât.
- Star Trek (2009);
- Star Trek: Into the Darkness (2013);
- Star Trek: Beyond (2016).
Aceeași tăcere am s-o mențin și atunci când vine vorba despre „Star Trek: Discovery”, de vreme ce, în opinia mea, seria poate fi urmărită doar din perspectiva nostalgiei.
De asemenea, există și câteva serii animate, prima fiind lansată în 1974. De menționat că, în momentul de față, fanii Trek pot urmări „Lower Decks” și „Star Trek: Prodigy”.
Așteptata serie „Picard” este ok, însă nu excepțională
Am așteptat cu sufletul la gură apariția noii serii Trek, „Picard”. Cu toate că vorbim despre un serial mult mai bine închegat decât dezastrul „Discovery”, „Picard” nu reușește să se ridice la nivelul gloriei de odinioară însă e „urmăribil”. De altfel, cum aș putea să nu-l urmăresc de vreme ce, în primul sezon, au „trezit-o la viață” pe Seven of Nine, totul ca în al doilea să se plănuiască revenirea lui Q?
Cum Mister Spock nu se mai poate întoarce din morți, nu pot decât să sper că, într-un sezon viitor, producătorii vor empatiza cu mine și-l vor reintroduce măcar pe Quark.