Un peisaj ascuns pe care nu îl mai putem vedea poate explica misterul piramidelor: cum s-au construit, ce arată ultimele studii

Văzând faimoasele piramide din Giza așa cum sunt astăzi – fortărețe imobile, impenetrabile, înconjurate de nisipuri bătute de vânt și o metropolă întinsă – este greu de imaginat ziua în care au fost construite. Iată care e misterul piramidelor.

Aceste labirinturi de piatră, construite pentru a onora morții și a-i duce în viața de apoi, au fost ridicate în urmă cu aproximativ 4.500 de ani, fără tehnologie modernă și cu o precizie uluitoare. Dar egiptenii aveau nevoie de mult mai mult decât de câteva rampe primitive pentru a transporta blocurile de piatră extrem de grele.

Un nou studiu sugerează că condițiile de mediu favorabile au permis construcția piramidelor din Giza, cu un braț antic al râului Nil servind drept conductă navigabilă pentru transportul de mărfuri.

„Pentru a edifica piramidele, mormintele și templele platoului, acum se pare că inginerii egipteni antici au profitat de Nil și de inundațiile sale anuale, folosind un sistem ingenios de canale și bazine care formau un complex portuar la poalele platoului Gizeh”, spune geograful fizic Hader Sheisha de la Universitatea Aix-Marseille din Franța.

„Cu toate acestea, există puține dovezi de mediu cu privire la când, unde și cum au evoluat aceste peisaje antice”.

Arheologii s-au gândit de ceva vreme că constructorii egipteni de piramide ar fi dragat căile navigabile din râul Nil pentru a forma canale și porturi, valorificând inundațiile anuale care ar acționa ca un lift hidraulic pentru a transporta materialele de construcție.

Andreea Marin, radiantă la 50 de ani. Mesajul emoționant transmis de vedetă de ziua de naștere: “Poate că sună banal”

Atenționare de vreme rea în toată țara. Lapoviță, ninsori și temperaturi de până la -15°C

Complexul portuar despre care arheologii presupun că a deservit piramidele Khufu, Khafre și Menkaure se află în prezent la mai mult de 7 kilometri vest de râul Nil actual. Golurile trebuiau, de asemenea, să fie suficient de adânci pentru a ține pe linia de plutire barjele încărcate cu pietre.

Forajele de bază efectuate în timpul lucrărilor de inginerie urbană în jurul orașului Gizeh au adus dovezi stratigrafice ale straturilor de rocă care sunt în concordanță cu o parte antică a Nilului care se extinde spre baza piramidelor.

Care este misterul piramidelor

Dar persistă întrebări despre modul în care egiptenii au conceput accesul la apă la piramidele din Giza. În momentul în care erau construite, nordul Egiptului se afla în mijlocul unor schimbări climatice extreme, cu inundații fulgerătoare care au devastat în mod repetat Orașul Pierdut al Piramidelor, Heit el-Ghurab, care găzduia muncitori sezonieri.

În acest studiu, cercetătorii s-au orientat către boabele de polen fosilizate pentru a picta o imagine mai detaliată a sistemului fluvial așa cum a funcționat cu milenii în urmă. Boabele de polen pot fi conservate în sedimente antice și, în alte studii, au fost folosite pentru a reconstrui climatele trecute și peisajele vegetate care arată extrem de diferit astăzi.

Astfel, extrăgând boabe de polen din cinci nuclee forate pe actuala luncă din Giza, la est de piramide, echipa a identificat o abundență de plante cu flori care aliniază malurile râului Nil și plante de mlaștină care cresc în mediile de pe marginea lacului. Acest lucru, spun ei, dezvăluie prezența unui corp de apă permanent care a tăiat prin câmpia inundabilă Gizeh și s-a umflat cu mii de ani în urmă.

De acolo, au urmărit creșterea și scăderea nivelului apei în ramura Khufu a râului Nil pe parcursul a 8.000 de ani de istorie dinastică egipteană, relaționând rezultatele lor cu alte înregistrări istorice.

„Reconstrucția noastră de 8.000 de ani a nivelurilor ramurilor Khufu îmbunătățește înțelegerea peisajelor fluviale la momentul construcției Complexului Piramidelor din Giza”, scriu Sheisha și colegii.

„Ramura lui Khufu a rămas la un nivel ridicat de apă, facilitând transportul materialelor de construcție către complexul piramidal de la Giza”.

Dar după domnia regelui Tutankhamon, care a domnit în jurul anilor 1349 până în 1338 î.Hr., brațul Khufu a Nilului a scăzut treptat până când a atins cele mai scăzute niveluri documentate din ultimii 8.000 de ani, spre sfârșitul perioadei dinastice. Această scădere se corelează cu markerii chimici din dinții și oasele mumiilor egiptene care sugerează în mod similar un mediu arid, împreună cu alte înregistrări istorice.

La fel ca în toate studiile arheologice, totuși, intervalele de date cronologice – ale domniilor faraonilor și ale schimbărilor de mediu – pot varia foarte mult, așa că ar trebui să luăm aceste rezultate nu cu foarte multă încredere.