07 mart. 2022 | 17:04

Tu știi ce împrumuturi ia statul în numele tău? Orice analist financiar care citește contractul se îngrozește

ACTUALITATE
Tu știi ce împrumuturi ia statul în numele tău? Orice analist financiar care citește contractul se îngrozește

Nu e un secret pentru nimeni faptul că bugetul nostru național se află sub o presiune uriașă, date fiind multiplele probleme și provocări apărute în ultimii ani.

De altfel, majoritatea statelor europene au depășit cu mult ținta de deficit bugetar de 2%, asumată de instituțiile de profil ale blocului comunitar, din cauza crizei sanitare. După ce criza sanitară s-a temperat, iată că ne confruntăm cu o scumpiri vertiginoase pe piețele de energie iar acum apare și acest conflict militar la graniță. Toți acești factori se reflectă în instabilitate economică, lipsă de predictibilitate și, desigur, presiuni pe bugetul public.

Așa se face că avem nevoie de bani, motiv pentru care ne împrumutăm. Problema este că acceptăm dobânzi uriașe ale acestor împrumuturi.

Costul nostru de finanțare a crescut exponențial, o arată foarte clar datele economice oficiale.

Cât ne costă, de fapt, banii luați de statul român în numele nostru

„Dobânzile pe termen lung plătite de România pentru finanțarea în lei și-au accelerat creșterea în contextul aversiunii la risc aduse de agresiunea rusească din Ucraina. Randamentele la 10 ani sunt de mai bine de două ori mai mari decât erau în urmă cu un an și au atins cel mai ridicat nivel al ultimilor 9 ani.

Randamentul plătit de Ministerul Finanțelor pentru împrumuturile pe 10 ani a spart pragul de 6%, fiind în creștere cu circa jumătate de punct procentual în ultima săptămână”, conform unei analize profit.ro.

Din păcate, românii de rând resimt și ei, în mod direct, costul usturător al unor dobânzi tot mai mari. Vorbim, desigur, de dobânzile contractelor de împrumut cu băncile. Săptămâna a debutat cu scumpiri ale ROBOR, iar previziunile analiștilor ne indică faptul că acestea își vor continua tendința ascendentă. Chiar și IRCC e așteptat să crească, până la un nivel de 4% la finele anului, în timp ce din partea ROBOR e o așteptată o evoluție până la 4,5%.

Pentru persoanele nefamiliarizate cu termenii bancari, ROBOR se ia în calcul pentru creditele contractate înainte de luna mai a anului 2019. Începând cu luna mai a anului 2019, indice de referință pentru calcularea creditelor de consum a devenit IRCC.