09 apr. 2022 | 09:00

Trucuri Revolut – cum scapi de notificările despre aur, criptomonede, oferte, ”inviți prieteni și câștigi”

ACTUALITATE
Trucuri Revolut - cum scapi de notificările despre aur, criptomonede, oferte, ”inviți prieteni și câștigi”

Revolut este un serviciu bancar foarte popular în România. Aparent, în țara noastră, compania are al doilea cel mai mare număr de utilizatori dintre toate teritoriile în care activează. Din păcate, același serviciu se poate transforma și într-o sursă mai mică sau mai mare de stres din cauza notificărilor pe care ți le trimite.

De câteva săptămâni sau luni, nici nu știu, am început să primesc pe ecranul telefonului o serie de notificări de la Revolut pe care nu doar că nu le-am solicitat, dar nu prea le înțeleg utilitatea. De exemplu, mi se atrage atenția că, în ultimele trei zile sau 24 de ore, valoarea aurului a crescut cu 1,75%. Uneori, scade și mi se atrage și pe marginea acestui subiect. Niciodată nu am cumpărat sau vândut aur, cu atât mai puțin prin intermediul Revolut.

Din ce în ce mai agresive au devenit și notificările legate de faptul că aș putea să aduc prieteni în curtea Revolut, iar dacă aceștia devin utilizatori plătiți, se înscriu în Banca Revolut și solicită eliberarea unui card fizic, eu voi beneficia de 150 de lei. La un moment dat, era vorba de 100 de lei, deci interesul pentru sporirea numărul de utilizatori este semnificativ. Din nou, nu am invitat pe nimeni să folosească Revolut, cu atât mai puțin printr-un cod menit să-mi aducă mie diverse beneficii financiare.

Cum dezactivezi notificările de la Revolut care te deranjează

Indiferent care sunt motivele pentru care ți-ai dori să minimizezi stresul provocat de notificările de la Revolut, important este că ai această posibilitate. Este nevoie să parcurgi doar câțiva pași și te vei bucura de mult mai multă liniște. Singurul aspect pe care trebuie să-l reții este nu trebuie să dezactivezi toate notificările de la Revolut dintr-un foc pentru a soluționa situația deranjantă. Le anulezi doar pe cele problematice.

Intri în aplicația Revolut pe telefonul tău inteligent cu iOS sau Android. Faci un tap în stânga sus pe imaginea ta de profil sau pe inițialele tale, dacă nu ți-ai definit o fotografie de profil. Un pic mai jos în noua fereastră, deschide Confidențialitate. Din această pagină am dezactivat toate opțiunile din secțiunea Marketing, primele patru, următoarele două de la Promoții și ultimele trei de la Criptomonede, Mărfuri, Tranzacționare. Practic, am rămas doar cu cele referitoare la Plăți, atât. Modificările intră în vigoare în timp real.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele