05 sept. 2022 | 06:00

Soluția lui Elon Musk pentru o afacere profitabilă: trei sfaturi legate de ședințe care fac minuni

ACTUALITATE
Soluția lui Elon Musk pentru o afacere profitabilă: trei sfaturi legate de ședințe care fac minuni

Elon Musk continuă să fie cel mai bogat om din lume și, cu toate că a devenit o personalitatea controversată în ultimii ani, abilitatea sa de a crea afaceri profitabile este de necontestat. Fascinant este însă că nu se ferește să fie transparent în ceea ce privește metodele sale.

Ședințele sunt cea mai distructivă metodă de a ține o afacere în picioare, atât din prisma timpului pierdut inutil, cât și a costurilor din spate. Deși acestea din urmă nu sunt foarte evidente de la început, trebuie să ai în vedere că fiecare angajat al unei companii, în final, este plătit la oră, iar dacă pierde timp în ședințe la care nu contribuie, din care nu are nimic de câștigat, de fapt, face pagubă firmei. Pierde timp în care ar fi putut genera bani.

Elon Musk și ședințele

”Ședințele reprezintă ce se întâmplă când oamenii nu lucrează” ilustrează doar una dintre filozofiile lui Elon Musk în privința administrării eficiente a unei afaceri. Deși o astfel de afirmație poate părea agresivă la prima vedere, cel mai bogat om din lume își argumentează foarte bine fluxul de gânduri.

Încă din 2018, încercând să-și motiveze angajații din Tesla să fie mai eficienți, Elon Musk a trimis un email prin care i-a încurajat să părăsească în orice moment o ședință la care nu contribuie cu valoare adăugată. Mai mult decât atât, și-a educat managerii prin reguli simple să organizeze ședințe semnificativ mai eficiente:

  1. Vă rog să scăpați de toate ședințele mari, decât dacă nu sunteți convinși că aduc valoare adăugată pentru întreaga audiență, caz în care, faceți-le foarte scurte.
  2. Eliminați ședințele frecvente, dacă nu cumva încerci să soluționezi o problemă foarte urgentă. Frecvența întâlnirilor ar trebui să scadă rapid, odată ce problema urgentă s-a rezolvat.
  3. Ieși din ședință sau părăsește o videoconferință, imediat după ce a devenit evident că nu mai adaugi valoare. Nu ești bădăran dacă pleci, ești bădăran dacă forțezi pe cineva să rămână și îi irosești timpul.

Acestea sunt sfaturile lui Elon Musk pentru o productivitate sporită în cadrul unei companii, conform Inc.com.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele