Se schimbă legea pentru firme: noutățile mult așteptate în plan fiscal devin realitate

Se schimbă legea pentru firme: noutățile mult așteptate în plan fiscal devin realitate

Primăvara aduce un vânt de schimbare benefică în plan fiscal, pentru angajatorii de la noi din țară. Una dintre cele mai așteptate modificări legislative apare sub forma unui proiect de lege și va avea un impact deosebit de important asupra finanțelor firmelor românești.

Concret, este vorba despre un proiect care reglementează posibilitatea ca angajatorii noștri să poată cere prin Declarația 112 (D112), compensarea sumelor pe care le au de încasat de la CNAS pentru concedii medicale cu sumele pe care le au de achitat în urma depunerii formularului fiscal D112, anume impozit pe venit, contribuțiile la sănătate și pensie (CAS și CASS) și contribuția asigurătorie pentru muncă (CAM).

Important de precizat este că, în acest moment, proiectul se află depus la Parlament, deci prevederile lui încă nu se aplică. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie adoptat de Legislativ, promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial al României.

Ce spune noua lege, de fapt

Conform unei analize profit.ro, „proiectul depus în Parlament prevede ca pentru sumele datorate de către CNAS angajatorilor să se plătească dobânzi și penalități, dar și ca statul să acopere costul concediului medical pentru primele cinci zile, perioadă pentru care costul este acum în sarcina angajatorului. În prezent, în Parlament mai sunt alte două proiecte legislative care vizează aspectul celor cinci zile”.

Sursa citată mai menționează că „în prezent, decontarea este posibilă la cerere pentru sume administrate de către aceeași instituție. De exemplu, se pot compensa sume de încasat cu sume datorate în relația cu ANAF, dar nu sume de încasat de la CNAS cu sume datorate către ANAF. Astfel, unele firme așteaptă perioade lungi să-și încaseze banii de la CNAS, în timp ce trebuie să achite datoriile către stat. Un mecanism amplu de compensare între sume administrate de instituții diferite s-a mai aflat în atenția autorităților, dar nu a fost pus în practică, în contextul reincriminării ca faptă penală a reținerii și nevirării unor contribuții și impozite”.

Statul reușește să facă astfel un pas important în relația dintre instituțiile publice și mediul privat, care va fi facilitată în plan fiscal de aceste noi prevederi, desigur, după ce ele vor produce efecte juridice, deci după ce vor intra intra în vigoare, conform legii.

Citește și:
Etichete: