S-a schimbat legea pentru toți românii, când vine vorba de acte: cum eviți amenzile, ce trebuie să știi
În ultimele săptămâni, au fost aduse mai multe modificări legislative emiterii și conținutului actelor civile. Lista include certificatul de naștere, de căsătorie și de deces. Dacă nu ești atent, riști fie niște amenzi usturătoare, fie ca anumite acte să-ți fie anulate.
De acum înainte, în România, părinților le este interzis să dea mai mult de trei prenume copiilor. În cazul în care plastifiezi actele de stare civilă, de orice fel, acestea sunt anulate automat, își pierd valabilitatea. Acestea sunt doar câteva dintre particularitățile aduse legislației privind actele de stare civilă prin Legea 105/2022.
Ce s-a schimbat cu actele românilor
Plastifierea certificatelor de naștere, căsătorie sau deces duce la anularea lor. Același efect îl are și modificarea, respectiv completarea documentelor de stare civilă menționate fără drept. Nulitatea lor poate fi constatată în orice moment de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul direcției de evidența populației ori de către ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României.
Tot în conformitatea cu Legea 105/2022, care își face deja resimțite efectele în România, părinții nu mai pot pune câte nume vor copiilor. Limita este de trei prenume, pe lângă numele de familie.
La capitolul simplificări legislative, când vine vorba de procedura pentru schimbarea numelui, nu se mai cer copii legalizate ale actelor de stare civilă, ci doar fotocopii. Indiferent de motivul pentru care dorești schimbarea cu pricina, până acum, din cauza legalizării copiilor, costurile procedurii erau semnificativ mai mari, iar între timp, au devenit mai mici. Tot vizavi de simplificare, dacă un reprezentant al statului ți-a greșit numele într-un certificat de stare civilă și vrei să-l corectezi, cererea în acest sens nu mai trebuie să apară în Monitorul Oficial, cum era înainte.
Nu în ultimul rând, s-au introdus câteva modificări legate de eliberarea certificatului de naștere al unui copil. Ca regulă generală, nașterea unui copil trebuie declarată în termen de 30 de zile, în cazul copilului născut viu, și în termen de trei zile, în cazul copilului născut mort. Dacă declararea nașterii se face după aceste termene, dar nu mai târziu de un an de zile de la naștere, certificatul de naștere se va elibera în termen de 30 de zile de la solicitarea părintelui. În cazul în care declararea nașterii se face după trecerea unui an de la naștere, certificatul va fi eliberat în termen de 90 de zile de la data depunerii solicitării, conform avocatnet.ro.