09 iul. 2022 | 12:50

Românii mai au de îndurat: o să strângem cureaua la maximum, nu scăpăm de scumpiri

ACTUALITATE
Românii mai au de îndurat: o să strângem cureaua la maximum, nu scăpăm de scumpiri

Dacă sperai că vom scăpa de prețurile mari și viața va reveni la o oarecare normalitate, trebuie să vezi cel mai recent anunț al Băncii Naționale a României privind evoluția ratei anuale a inflației.

Conform estimărilor specialiștilor, cel puțin până la mijlocul celui de-al treilea trimestru al anului vom continua să ne confruntăm cu prețuri foarte piperate.

În perioada următoare, nu doar că vom suporta costurile din prezent, dar sunt așteptate scumpiri la principalele bunuri și servicii consumate de români, cum ar fi energia electrică, gazul natural și, desigur, alimentele de zi cu zi pe care le punem pe masă.

Viața e din ce în ce mai scumpă și trebuie să ne pregătim pentru vremuri și mai grele

„Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua să crească până la mijlocul trimestrului III, sub impactul șocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând astfel moderat peste valorile prognozate în luna mai pe orizontul scurt de timp.

Determinante pentru înrăutățirea perspectivei apropiate a inflației sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurile combustibililor, gazelor naturale și energiei electrice – chiar și în contextul aplicării schemelor de sprijin și al manifestării unor efecte de bază –, precum și de prețurile alimentelor procesate, în principal sub influența ascensiunii mai puternice a cotațiilor țițeiului, produselor energetice și ale mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate.

Efecte inflaționiste suplimentare sunt așteptate și de pe segmentul prețurilor administrate, inclusiv ca urmare a scumpirii biletelor CFR, precum și de pe cel al produselor din tutun, pe fondul majorării accizei specifice”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Deși românii sunt îngropați în scumpiri, foarte puține firme au majorat salariile

Un sondaj recent, realizat de BesJobs, arată că numai 37% dintre angajații români spun că au primit majorări la salariu. Acest lucru înseamnă, în contextul unei inflații agresive, de aproximativ 14%, ca oamenilor le scade puterea de cumpărare.

Mai grav de atât este că în 90% dintre cazurile de măriri salariale care au avut loc, angajatorii au aplicat procente de creștere sub rata inflației. Practic, angajații trăiesc mai rău decât înainte de așa-zisa mărire de salariu!