REVIEW The Volcano: Rescue from Whakaari – documentarul Netflix care îți arată cât de mici suntem în fața Mamei Natură
The Volcano: Rescue from Whakaari este unul dintre cele mai recente documentare pe care le poți vedea pe Netflix și, în mod evident, merită toată atenția ta.
Documentarul The Volcano: Rescue from Whakaari îți domonstrează cât de mici suntem, în ciuda îngâmfării noastre, în fața Mamei Natură.
The Volcano: Rescue from Whakaari, o poveste adevărată și tragică
Așa cum menționam anterior, poți vedea acest documentar pe Netflix, chiar acum. Acestea fiind spuse, îți recomand să faci asta cu încredere, indiferent dacă știai, sau nu, despre acest caz.
The Volcano: Rescue from Whakaari spune povestea uneia dintre cele mai mari tragedii din ultima perioadă, cu toate că în presa internațională nu s-a făcut mare tamtam pe această temă.
Este vorba despre relatarea unei erupții vulcanice din Noua Zeelandă, din 2019, poveste care a fost transformat într-un documentar Netflix.
Documentarul este regizat de nominalizatul la Oscar, Rory Kennedy și urmărește desfășurarea minut cu minut a unei călătorii turistice care s-a încheiat cu o erupție vulcanică pe o insulă de lângă coasta Noii Zeelande, care a curmat viețile a 22 de oameni.
Whakaari (cunoscută și ca Insula Albă) este o mică insulă din Golful Plenty și un stratovulcan activ, adică un vulcan care este format din mai multe straturi de lavă de la erupțiile trecute.
În anii ’80, a erupt de multe ori, iar o erupție majoră, în 2000, a provocat un crater masiv. Erupții mai mici, dar nu nesemnificative, au fost înregistrate și în 2012, 2013 și 2016.
Whakaari face parte din proprietatea privată a familiei Buttle, încă din 1936, și este, în prezent, un loc iubit de turiști.
Cu toate acestea, în octombrie și noiembrie 2019, geologii de la GNS Science au remarcat că din craterul de pe insulă au fost ejectate gaze (dioxid de sulf), abur și noroi – cele mai înalte niveluri din 2016.
La 24 noiembrie, s-a produs chiar și un cutremur înregistrat cu epicentru la doar 10 kilometri distanță de insulă.