27 nov. 2022 | 08:55

REVIEW 1899 – serialul Netflix care vine de la creatorii Dark, iar asta se simte

ACTUALITATE
REVIEW 1899 - serialul Netflix care vine de la creatorii Dark, iar asta se simte

Dacă ai văzut serialul german Dark, pe Netflix și ți-a plăcut, află că acum te poți uita și la 1899, venit de la aceiași creatori.

La o primă vedere, 1899 nu diferă cu mult față de predecesorul său, însă numai în sensul în care amănuntele sunt multe, iar atenția ta trebuie să fie ascuțită.

Ba chiar, în dulcele stil clasic, te poți trezi simțind aceeași frustrare ca în cazul Dark, pentru că nu mai înțelegi aproape nimic din acțiune. Totuși, în spiritul corectitudinii, scenariul este excelent, iar așteptarea descâlcirii misterelor pare să merite, la final.

De ce te-ai uita la 1899, pe Netflix

1899 nu este un serial ca toate celelalte. Dacă te-ai obișnuit să te relaxezi seara cu un binging cinstit, dar ai afinitate îndreptată spre serialele ușurele, află că această producție nu este pentru tine. 1899 nu te relaxează câtuși de puțin, însă lucrează intens la capacitatea ta de a-ți menține atenția într-un singur punct. Consideră-l, dacă vrei, un exercițiu care te va ajuta, mai târziu, în viață.

„Cele opt episoade ale serialului 1899 de pe Netflix urmăresc circumstanțele misterioase din jurul călătoriei unui vas cu emigranți care pleacă din Europa și se îndreaptă spre New York. Având origini complet diferite, pasagerii așteaptă plini de speranță noul secol și visează la un viitor mai bun într-o altă țară.

Dar călătoria lor ia o turnură neașteptată atunci când descoperă o altă navă dispărută de luni de zile și plutind acum în derivă, la bordul căreia vor găsi ceva ce le va transforma călătoria spre pământul făgăduinței într-un mister de coșmar. În plus, între poveștile pasagerilor par să existe legături de nepătruns, care alcătuiesc o întreagă încrengătură de secrete”, scria echipa Playtech în cadrul interviului pe care îl poți citi aici.

1899 excelează la capitolul scenariu slow-burn de bună calitate, totul expus cu ajutorul unei tehnici fotografice fără cusur.

De ce te-ai uita la 1899? Pentru că, dacă ești amator de astfel de producții, aceasta este una dintre cele mai bune din nișa sa.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele