02 mart. 2022 | 11:55

Reddit ascunde Rusia în „străfundurile” internetului: acțiunile lui Putin au din ce în ce mai multe consecințe

ACTUALITATE
Reddit ascunde Rusia în „străfundurile” internetului: acțiunile lui Putin au din ce în ce mai multe consecințe

Reddit a făcut ca „r/Russia” să fie ceva mai greu de găsit de utilizatori. Rețeaua a ales să ia această decizie, în contextul propagandei rusești care, în mod evident, este din ce în ce mai răspândită în mediul online.

Măsura are ca scop principal minimizarea dezinformării, în rândul utilizatorilor de Reddit. Grupul cu pricina, vizat de sancțiuni, a intrat în categoria „subreddit-urilor puși în carantină”, ceea ce înseamnă că nu va apărea în căutare și recomandări, dar nici în fluxurile aferente.

Reddit „carantinează” Rusia

De asemenea, oricine se încumetă să încarce o adresă URL „r/Russia” va trece printr-un portal unde va trebui să se declare de acord, în mod explicit, să viziteze subreddit-ul înainte de a-i vedea conținutul. Cei care aleg, totuși, să viziteze aceste pagini, vor vedea un avertisment publicat în partea de sus a paginii care spune „Această comunitate conține un volum mare de informații care nu sunt susținute de surse credibile”.

Potrivit Mashable, subreddit-ul cu pricina conține, în mare parte, postări care „justifică” sau susțin invadarea Ucrainei. Unii au acuzat Ucraina că este cea care a răspândit dezinformări, iar alții i-au comparat pe soldații ucraineni cu niște naziști.

Deși existau câteva postări ușor de demontat, în grup, ele prezentau un pericol pentru utilizatorii ușor de impresionat. „Suntem foarte fermi în ceea ce privește politicile noastre și vom interzice utilizatorilor să încerce să manipuleze și să interfereze cu conversațiile sau comunitățile de pe platforma noastră”, a declarat un purtător de cuvânt al Reddit.

În ultimele zile, mai mulți giganți tech au blocat accesul la mass-media de stat rusească, în Europa, în urma deciziei UE de a le interzice pe acestea, astfel încât „să nu-și mai poată răspândi minciunile pentru a justifica războiul lui Putin”.

Facebook a restricționat accesul la paginile RT și Sputnik, pe teritoriul UE, pe lângă blocarea acestora în Ucraina.

La rândul său, Microsoft le-a interzis din rețeaua publicitară și le-a declasat în rezultatele căutării în Bing. De asemenea, YouTube a blocat accesul la canalele RT și Sputnik,  în toată Europa.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele