Reclamele tot mai dese și mai nepotrivite în App Store, motiv de supărare pentru angajații Apple: ce i se reproșează companiei
Apple încearcă, de ceva vreme, să-și mărească veniturile obținute din publicitate. Practic, această găselniță nu este una nouă, de vreme ce multe companii aleg, în prezent, să meargă pe acest drum contestat aprig de unii.
Totuși, dacă nemulțumirile în rândul utilizatorilor sunt de înțeles, nimeni nu se aștepta ca angajații Apple să manifeste reacții de acest gen, de vreme ce, la o primă vedere, schimbarea nu pare să-i impacteze, nu în mod direct, cel puțin.
Angajații Apple nu sunt de acord cu reclamele în exces
Mai exact, anumite surse citate de The Information susțin că angajații Apple, din cadrul diviziei de publiciatte, se declară total nemulțumiți de decizia recentă de a îndesi reclamele în aplicații. Ei susțin că această măsură nu va face decât să atenueze experiența premium pe care ar putea-o avea utilizatorul.
Conform a ceea ce se știe, angajații ar fi dezbătut acest subiect în cadrul canalelor interne de comunicații, unde și-au manifestat îngrijorarea pregnantă privind viitorul (care nu sună deloc bine).
Potrivit lor, reclamele targetate din aplicații nu sunt de bun augur și, sub nicio formă, nu ajută compania să evolueze într-o direcție demnă de urmat.
În 2018, Apple și-ar fi dorit să introducă reclame în Spotlight, însă ulterior ar fi renunțat la acest demers, după ce s-a izbit, din nou, de nemulțumirea angajaților.
Cum gigantul a încercat, de-a lungul timpului, să-și creeze portretul unei companii ce îți prețuiește intimitatea, se pare că noile măsuri par să demonstreze un vechi proverb românesc: afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.
Cel mai bun exemplu, în acest sens, este faptul că, la un moment dat, compania obișnuia să afișeze reclame la jocuri de noroc în locuri în care acestea erau total nepotrivite, în App Store. Ulterior, în urma criticilor și presiunilor, s-a renunțat.
Astfel, noul demers al angajaților are șanse reale să fie luat în seamă și de această dată. Totuși, faptul că astfel de probleme există ne arată că ne așteaptă ani ciudați și că, în scurt timp, s-ar putea să fim martorii unui epidod real al serialului SF Black Mirror.