16 mai 2022 | 11:29

Frații Mazăre, eliberați pentru a participa la înmormântarea mamei lor

ULTIMA ORĂ
Frații Mazăre, eliberați pentru a participa la înmormântarea mamei lor

Zi grea pentru familia Mazăre. Fostul edil al Constanței și frații lui o vor conduce pe mama lor pe ultimul drum. Ex-politicianul PSD a primit aprobare de la Penitenciarul Jilava să meargă, însoțit de escortă, la înmormântarea celei care i-a dat viață.

Clipe grele pentru familia Mazăre. Mama fostului primar, condusă azi pe ultimul drum

Update: Și Alexandru Mazăre a primit acceptul din partea penintenciarului Rahova, ca acesta să participe la înmormântarea mamei sale. O apropiată a familiei a spus că cei doi frați vor fi prezenți în această zi.

Știrea inițială: Totodată, Alexandru, fratele edilului a trimis o cerere pentru permisie însă, solicitarea lui este încă în analiza unei comisii.

Gabriela Victoria Mazăre, mama fostului primar al Constanţei, a murit la doar o zi de la încarcerarea fiului cel mic, Alexandru Mazăre, la Penitenciarul Rahova.

Mihai Mazăre, al treilea frate al edilului s-a ocupat de toată organizarea funeraliilor. Acesta încearcă să scoată toate actele necesare înmormântării pentru a le putea depune şi la penitenciar în vederea eliberării provozorii a fraţilor lui.

„Mamei nu i-a cedat numai inima. Pur şi simplu nu a mai avut resursa organică să mai facă faţă. A obosit şi fizic şi psihic. Ea avea în totalitate probleme şi cu inima şi nu numai şi se pare că a colapsat.

Chestiunea a fost foarte rapidă şi surprinzătoare. Mă așteptam să se mobilizeze pentru a doua oară cu o dublă intensitate din cauza situaţiei cu fratele meu geamăn, dar lucurile nu au stat aşa şi a cedat. Toate mamele din lumea asta ar merge până la sacrificiul suprem pentru copii pe care îi iau. Din punctul ăsta de vedere mama a fost deosebită”, a spus Mihai Mazăre, la Antena 3.

Citește și: Frații Radu și Alexandru Mazăre cer să fie eliberați din închisoare, pentru a-și înmormânta mama

Mama fostului edil a murit după ce a suferit un infarc. Gabriela Victoria Mazăre avea doua operații pe cord și stimulator cardiac, potrivit presei locale.

Alexandru Mazăre a fost condamnat marți de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu executare. Fostul senator PSD este încarcerat la penintenciarul Rahova, în timp ce fratele lui, fostul edil al Constanței Radu Mazăre este la închisoarea din Jilava.

Citește și: Alexandru Mazăre s-a predat, după ce a fost dat în urmărire națională. Fratele fostului primar al Constanței va fi dus la Rahova