Pușcăriile din România s-ar umple cu patroni români, dar Finanțele schimbă regulile: cine scapă acum de dosar

Pușcăriile din România s-ar umple cu patroni români, dar Finanțele schimbă regulile: cine scapă acum de dosar

Se pregătesc noi schimbări fiscale în România, dar pentru a le înțelege trebuie să pornim discuția de la prevederile adoptate la finele anului trecut, de Guvernul României, printr-o ordonanță de urgență.

Actul normativ în cauză stipula faptul că fapta de reținere și neplată, de încasare și neplată, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a unor impozite și/sau a unor contribuții, cum sunt cele plătite de angajați la pensie și sănătate, se reincriminează ca faptă penală.

După această decizie, autoritățile s-au gândit că ar putea exista posibilitatea ca unii patroni să fie trași la răspundere nevinovați. Adică, de exemplu, să fie în imposibilitate de plată și să nu aibă efectiv banii necesari pentru a respecta legea. Astfel, Ministerul Finanțelor a lansat un proiect în luna februarie a anului curent, care prevede că, înainte de a fi trimisă sesizarea penală, ANAF trebuie să realizeze o analiză a finanțelor firmei. Din această analiză ar trebui să reiasă bunele intenții sau, din contră, intenția antreprenorilor de a evita plățile către stat.

„Proiectul propus dădea posibilitatea Fiscului să facă o analiză, să vadă dacă a avut sau nu bani, de ce nu a plătit, de când sunt sumele de plată. Cum este textul de acum în vigoare, pare că după ce au trecut cele 60 de zile, raportează și asta este, se descurcă procurorul. Procurorul trebuie să analizeze intenția, pentru că aici e problema cu infracțiunea și aici ar putea fi și problema Ministerului Finanțelor cu Ministerul Justiției, la ce vor să dezincrimineze acum, pentru că, până la urmă, fapta penală presupune o intenție. Intenția, când o analizează procurorul, ar trebui să aibă el în vedere acele elemente dacă a avut sau nu bani să plătească.

Analiza aceasta ar trebui acum să o facă procurorul. Insă ideea proiectului anunțat de Finanțe e că nu ar trebui încărcați procurorii cu astfel de situații, să facă analiză dacă o firmă a avut sau nu bani să plătească. ANAF constata și până acum anumite fapte de natură penală, suspiciunea că ar exista, și le trimitea la procuror. Nu le trimitea pe toate. Acum ANAF trebuie să spună din start că tot ce a depășit este penal și să ia procurorii să analieze. Teoretic acum e simplu pentru ANAF. Face interogare în baza de date, vede că are restanțe cu peste 60 de zile întârziere și zice”, a explicat Dan Manolescu, președinte al Camerei Consultanților Fiscali, pentru Profit.ro.

Care sunt noutățile legislative în plan fiscal

Conform unei analize realizate de sursa citată, „Ministerul Finanțelor lucrează la o nouă variantă a proiectului prin care intenționează să modifice prevederea de reincriminare, de la 1 martie, ca faptă penală a reținerii și nevirării unor contribuții și impozite, astfel încât aceasta să nu fie aplicată, fără discriminare, și firmelor care nu au avut intenția de a comite o astfel de infracțiune, cum ar fi, de exemplu, cazul unei firme care are de încasat bani pentru concedii medicale de la stat, dar nu dispune de fonduri suficiente pentru a plăti în termen impozitul și contribuțiile la salariile achitate angajaților”.

Citește și: