01 mai 2022 | 20:58

Schimbare majoră pentru persoanele fizice din România. Și pensionarii sunt vizați, ce trebuie să depună până pe 25 mai

Social
Schimbare majoră pentru persoanele fizice din România. Și pensionarii sunt vizați, ce trebuie să depună până pe 25 mai
Mai este mai putin de o luna pana la depunerea declaratiei unice

S-a anunțat o schimbare majoră pentru persoanele fizice din România. Declaraţia unică trebuie depusă, până pe 25 mai, atât de persoanele fizice care au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri sau pierderi în România sau în străinătate, precum şi de noi categorii, respectiv pensionari sau persoane fizice care au primit indemnizaţii de ajutor în timpul pandemiei de covid.

Este schimbare importantă pentru persoanele fizice și pensionarii din România. Ce trebuie să depună până pe data de 25 mai

S-au făcut unele modificări în ceea ce privește depunerea declarației unice. Declarația va fi depusă de către pensionari și de către persoanele fizice care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, potrivit Agerpres.

„De asemenea, de anul viitor, anticipăm alte două modificări. Astfel, persoanele fizice care obţin câştiguri din vânzarea de acţiuni nu vor mai depune Declaraţia Unică şi vor datora un impozit mai mic. În plus, pentru sumele decontate persoanelor fizice care găzduiesc refugiaţi ucraineni nu este prevăzută, până la acest moment, obligaţia de raportare prin Declaraţia Unică”, se menţionează într-un material realizat de Claudia Sofianu, Partener, departamentul de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România şi Corina Mîndoiu, Partener Asociat, departamentul de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

Declarația 212, modificată

Potrivit sursei citate, mai este mai puțin de o lună până la împlinirea termenului de depunere a Declaraţiei 212, recunoscută și ca Declaraţia Unică.

„De reţinut că Declaraţia a fost modificată, la începutul anului, astfel încât să includă modificările fiscale apărute pe finalul anului 2020 sau în 2021”, se mai menţionează în document.

A apărut o nouă subsecțiune

În plus, prin Ordinul ANAF s-a introdus o nouă subsecţiune, care va trebui completată de persoanele fizice care realizează, în cursul anului de raportare, venituri impuse pe baza normelor de venit din închirierea în scop turistic a camerelor amplaste în locuinţa proprietate personală.

De asemenea, Declaraţia unică a fost modificată, astfel încât să cuprindă o subsecţiune distinctă: pentru declararea, în anumite situaţii, a contribuţiilor sociale datorate de către contribuabil, pentru veniturile reprezentând remuneraţii, indemnizaţii şi alte venituri asemănătoare, precum şi orice alte avantaje, în bani sau în natură, obţinute din alte țări.

Secțiune specială pentru cei care au primit indemnizații în timpul pandemiei

Declaraţia Unică 2022 va cuprinde şi o secţiune distinctă pentru ca persoanele care au primit în timpul pandemiei de coronavirus indemnizaţii de sprijin pentru activitate întreruptă, cele acordate în perioada octombrie-decembrie 2021 în baza OUG 111/2021, să poată declara aceste venituri.

Declaraţia 212 va avea şi câmpurile speciale pentru definitivarea impozitului anual datorat cu plăţile anticipate reţinute la sursă, în cazul veniturilor realizate de către contribuabil, ca urmare a valorificării dreptului de creanţă dobândit în legătură cu măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist (Legea 165/2013), precum şi câmpuri  în ceea ce privește obligaţiile fiscale datorate de contribuabili conform OUG 111/2021.

Ce pensionari trebuie să depună Declarația Unică

În anumite situații și pensionarii trebuie să depună Declaraţia. Aceştia nu sunt scutiţi de depunerea declaraţiei unice şi plata dărilor fiscale pentru veniturile pe care le obţin, în afară de pensie, din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia celor pentru care impozitul se reţine la sursă, cedarea folosinţei bunurilor (chirii), din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură pentru care venitul net se stabileşte în sistem real.

De asemenea, pensionarii depun Declarația unică și pentru transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare sau venituri din alte surse pentru care există obligaţia depunerii declarației. Conform Codului fiscal, impozitul datorat pentru veniturile enumerate mai sus este de 10%.

Parteneri
Secretul pe care nu multe gospodine îl știu. Când se adaugă usturoiul în piftie pentru un rezultat delicios
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Denzel Washington s-a făcut preot! E înrăzboi cu Hollywood-ul
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
ANUNȚUL MOMENTULUI în POLITICĂ! CIOLACU a CONFIRMAT
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro