Problemele din 2021 se vor perpetua și agrava: de ce nu vom scăpa nici anul acesta

Problemele din 2021 se vor perpetua și agrava: de ce nu vom scăpa nici anul acesta

Anul 2021 a fost marcat de multiple crize, cea mai pronunțată dintre ele fiind, pe lângă pandemie, criza de pe lanțurile de aprovizionare. Din nefericire, situația nu se va îmbunătăți nici anul acesta.

Analiștii privesc cu o mare doză de scepticism către lanțurile de aprovizionare, în 2022.

Compania de transport naval Maersk și-a avertizat clienții că are încă dificultăți să transporte mărfurile la nivel global. Se conturează, astfel, o prelungire a perturbărilor, deși la finele lui 2021 multe voci din domeniu înaintau scenariul conform căruia anul acesta criza se va mai tempera și vom vedea îmbunătățiri.

”Din păcate, 2022 nu a început așa cum am sperat”, a spus Maersk într-un aviz publicat pe pagina sa internet.

2022 nu e mai bun decât 2021

Din nefericire, observăm că nu se întâmplă deloc așa și că suntem nevoiți să mai așteptăm până când situația se va calma. Această prelungire a presiunilor de pe lanțurile de aprovizionare sunt strâns legate de evoluția epidemiologică la nivel global.

După cum știm, cel de-al cincilea val pandemic pune noi presiuni pe Guvernele lumii, care sunt nevoite să înăsprească restricțiile.

”Pandemia este încă puternică și, din păcate, vedem noi focare care ne afectează capacitatea de a vă transporta încărcăturile”, au mai transmis reprezentanții companiei.

Totuși, există regiuni unde situația a început să fie puțin mai relaxată și să mai dispară astfel din presiunea de pe lanțurile internaționale de aprovizionare. Este vorba despre Europa de Nord. Aici, spun reprezentanții companiei, portul Anvers din Belgia urma să reducă așteptarea la aproximativ două zile în această săptămână, față de 10 zile din săptămâna precedentă.

Pe lângă această criză pe lanțurile de aprovizionare, în 2022 nu vom scăpa nici de inflație. Analiștii economici din România, dar și din Europa și Statele Unite ale Americii, atrag atenția asupra faptului că un nou val de scumpiri este iminent. Deja, situația în regiune este critică și observăm, fără să fim analiști economici, cum prețurile cresc de la o lună la alta.

Mai mult decât atât, situația nu arată mai bine nici peste Ocean. Acolo se înregistrează cea mai puternică rată anuală a inflației din ultimii 40 de ani, ceea ce a dus la scumpiri în masă, atât la alimente, cât și la locuințe.

 

Citește și: