În data de 29 februarie 1940, Hattie McDaniel intra în istoria cinematografiei, devenind prima persoană de culoare care câștiga un premiu Oscar, pentru interpretarea personajului Mammy, în Gone With the Wind.
„Inima mea este prea plină… ca să-ți spun ce simt”, declara, la vremea respectivă, McDaniel.
Căsătorită de patru ori, se spune despre actriță că era mereu veselă și plină de viață. Lena Horne își amintea de ea ca fiind „o doamnă extrem de grațioasă, inteligentă și blândă”.
McDaniel a căutat provocări, dar ambiția ei artistică a fost adesea blocată de rasism și sexism. „Când încetezi să mai vrei, încetezi să trăiești. La fel ca atunci când am câștigat Premiul Academiei”, spunea ea.
Familia McDaniel nu era străină de ororile sclaviei, dar nici de războiul civil. Ambii părinți, Susan și Henry, se născuseră în sclavie. În timpul războiului civil, Henry s-a alăturat Regimentului 12 de infanterie din Tennessee, luptând pentru Uniune în brutala bătălie de la Nashville, din 1864. Maxilarul lui Henry ar fi fost spulberat în timpul bătăliei, lăsând „o rană deschisă în interiorul gurii” cu „fragmente osoase și infecție”. Evident, Henry nu a primit tratamentul medical de care avea nevoie și, după război, a deținut locuri de muncă grele, în ciuda durerii constante.
Până la nașterea ultimului copil al cuplului, Hattie, în 1893, familia McDaniel migrase deja spre vest, în Wichita, Kansas. Potrivit lui Hattie McDaniel, familia ei era atât de săracă încât ea s-a născut subnutrită. S-au mutat în Denver, unde Henry, tot mai bolnav, a reușit, în sfârșit, să primească o pensie mică de la guvernul SUA pentru serviciul său militar, după decenii de încercări nereușite.
Deși familia McDaniel a suferit adesea de foame, ei au reușit mereu să rămână uniți. dar să fie și deosebit de creativi. Hattie a crescut cântând în corul bisericii și mergând la școli integrate. „Știam că pot să cânt și să dansez”, și-a amintit ea. „Făceam asta atât de mult încât mama se săturase deja”.
În ciuda dificultăților constante și a discriminării, copiii din familia McDaniel au devenit pionieri în divertisment pe zona Denver, montând piese de teatru pentru membrii comunității de culoare.
În 1914, Hattie și sora ei Etta formau McDaniel Sisters Company și organizau un spectacol exclusiv pentru femei. În anii 1920, McDaniel scria și înregistra cântece de blues, inclusiv „Boo Hoo Blues” și „Dentist Chair Blues”.
Până în 1937, McDaniel devenea actrița preferată a tuturor pentru a juca comedii, primind adesea roluri de servitoare impertinentă. „Pot fi menajeră pentru 7 dolari pe săptămână. Sau pot intepreta rolul unei servitoare pentru 700 de dolari pe săptămână”, obișnuia ea să spună.
Din momentul în care a fost anunțat castingul pentru Gone with the Wind, McDaniel s-a confruntat cu critici dure din partea membrilor influenți ai comunității de culoare. „Ne simțim mândri de faptul că Hattie McDaniel a câștigat rolul râvnit al lui ‘Mammy’”, a scris Earl Morris, în The Pittsburgh Courier. „Înseamnă aproximativ 2.000 de dolari pentru domnișoara McDaniel în avansarea individuală… dar nimic pentru lupta rasială”.
În momentul în care Butterfly McQueen s-a răzvrătit împotriva personajului ei înjositor Prissy, schimbând, în mod intenționat, replici și cerându-i vedetei Vivien Leigh să-și ceară scuze pentru palma primită, McDaniel a îndemnat la prudență. McQueen a susținut mai târziu că McDaniel ar fi luat-o deoparte și ar fi avertizat-o: „Nu vei rezista la Hollywood; te plângi prea mult”, i-ar fi spus aceasta.
McDaniel a experimentat segregarea rasială de-a lungul carierei sale și nu a putut participa la premiera filmului Gone with the Wind din Atlanta, deoarece aceasta a avut loc într-un teatru destinat exclusiv oamenilor albi. La ceremonia de decernare a premiilor Oscar, din Los Angeles, ea a fost așezată la o masă separată, nu alături de colegii săi.
De-a lungul timpului, Walter White a fost unul dintre cei mai aprigi contestatari ai săi. După ce a vizionat In This Our Life, un film din 1942 în care McDaniel juca rolul mamei unui fiu genial vizat din cauza rasei sale, White nu a contactat-o direct pe McDaniel, însă i-a scris Oliviei de Havilland, pentru a o felicita pentru film. Lucrurile au ajuns la punctul culminant în ianuarie 1946, când White a ținut un summit cu actorii de culoare. Printre aceștia s-au aflat Lena Horne și Sam McDaniel (fratele lui Hattie McDaniel).
Hattie nu a participat. „Nu pot accepta invitația ta și nu pot să mă împac cu tine, Walter White”, a scris ea, ca răspuns la invitație, „căci el mi-a insultat în mod evident inteligența”, avea să explice actrița mai târziu, întrebată de ce a luat această decizie.
În esență, McDaniel s-a simțit rănită de ceea ce ea a văzut ca fiind un act grav de disprețuire venit din partea lui White, în ceea ce privește realizările sale artistice. „Dumnezeu m-a înzestrat cu alte talente”, a spus ea, „despre care Walter White și nicio altă persoană nu știe nimic”, a subliniat actrița, într-un interviu de la vremea respectivă.
Practic, în timp ce McDaniel se cearta indirect cu Water White, șeful NAACP, ea lucra îndeaproape cu filiala grupului din Los Angeles pentru a-și salva conacul din Sugar Hill, un cartier plin de case impunătoare victoriane care devenise Black Beverly Hills. S-ar crede că cele două evenimente ar putea avea o oarecare legătură unul cu altul.
„Sunt o mamă bună pe ecran. Dar eu sunt Hattie McDaniel atunci când sunt acasă la mine”, i-ar fi spus ea Lenei Horne, la un moment dat.
Generosă și extrem de simpatică, Hattie McDaniel a fost cunoscută ca fiind o mare susținătoarea drepturilor egale între oameni, într-o epocă în care puțini erau cei care aveau curajul să fie atât de sinceri.
A murit în anul 1952, în Los Angeles, California. De-a lungul carierei sale, ea a jucat în The Big Wheel, Family Honeymoon, Mickey, The Flame, Song of the South, Never Say Goodbye, Margie, Janie Gets Married, Since You Want Away sau George Washington Slept Here, printre multe-multe-altele, evident.