15 nov. 2022 | 13:35

Pensii în România. Cât te costă să cumperi 6 ani de vechime în muncă şi câţi bani vei primi în plus, de fapt

ACTUALITATE
Pensii în România. Cât te costă să cumperi 6 ani de vechime în muncă şi câţi bani vei primi în plus, de fapt

În actualul sistem de pensii în România, tot mai mulți aleg să își plătească vechimea în muncă. În prezent, peste 14.000 de salariați vor să fie siguri că atunci când vor ieși la pensie, nu vor pierde bani.

Persoanele cele mai interesate să achiziționeze vechime în muncă sunt cei care au muncit la negru sau în străinătate. Pro TV prezintă cazul unui români, Bradu Negreanu care a fost asistent medical și cercetător pleca din România în anul 2008, alături de familie.

După cum el însuși a povestit pentru sursa citată, până la acea dată avea 13 contribuții la stat, după care a ales calea străinătății acolo unde a contribuit mai departe. El afirmă însă că dorește să aibă și pensia din România, astfel că mai sunt necesari doi ani, mulțumindu-se cu penisa minimă acordată de către statul român.

În situația lui Bradu Negreanu se află foarte mulți români care aleg să plătească la stat pentru pesie o perioadă cuprinsă între o lună și șase ani. Aceste contribuții se plătesc la nivelul salariului minim brut pe economie care în prezent este de 2.550 de lei, astfel că lunar, aceștia scot din buzunar 638 de lei.

Pentru cei care doresc să achite o perioadă de 6 ani la pensie, aceștia vor plăti aproximativ 46.000 de lei. În condițiile în care statul nu a impus un plafon maxim, există persoane care achită sume și mai mari de bani, încercând să își asigure venituri mai mari la pensie.

Sistemul de pensii în România în care tot mai mulți oameni cumpără vechime în muncă

O altă persoană a declarat care se află în aceeași situație a declarat că și-ar dori să aibă o cotizație mai mare, având în vedere că în prezent deține un contract de colaborare, dar pe lângă acesta, și-ar dori să aibă și ceva în plus pe lângă pensia cuvenită.

De cele mai multe ori, cei care aleg să plătească anii lipsă de la contribuția către stat sunt românii care au ales calea străinătății și care sunt stabilți în țări precum Germania, Italia, Marea Britanie, chiar și Australia Canada ori Statele Unite ale Americii.

Majoritatea solicitărilor sunt pentru începutul anilor 2000. Șeful Serviciului și Contribuțiilor Sociale, Alina Frățică a declarat că foarte multe persoane care vin sunt din străinătate.

„Au început să vină foarte mulți din străinătate. Procedura fiind și simplificată pentru că unii dintre ei nu mai aveau acte de identitate și atunci. În momentul acesta se acceptă și pașaportul sau permisul de ședere. Nu trebui să aibă neapărat domiciliul sau reședința în România ca să își încheie un anumit contract de asigurare.”, a declarat aceasta.

Din datele Casei de Pensii, începând cu anul 2020 și până în prezent, peste 14.000 de români au ales să cumpere vechime în muncă, astfel că bugetul statului a crescut cu 150 de milioane de lei. În cazul Casei de Pensii București, zilnic vin între 5 și 10 persoane care aleg această modalitate, în total, fiind încheiate aproximativ 2.000 de contracte, în timp ce încasările au crescut cu 23 de milioane de lei.