25 iun. 2022 | 12:50

Netflix, decizie radicală: mai bine așa, decât să pierdem bani. Concurența a ajuns să facă ce dorește din platformă

ACTUALITATE
Netflix, decizie radicală: mai bine așa, decât să pierdem bani. Concurența a ajuns să facă ce dorește din platformă

Gigantul Netflix traversează o perioadă marcată de declin. Dacă odinioară niciun alt serviciu nu egala cu platforma, acum Disney Plus îi face mari probleme, la fel și Prime Video. Netflix are din ce în ce mai puțini abonați, iar compania e nevoită să strângă cureaua cheltuielilor.

Acesta este contextul dificil în care Netflix apelează la o a doua rundă de concedieri. Decât să meargă pe pierdere, preferă să reducă cheltuielile, deci să plătească mai puține salarii.

În luna mai, Netflix a concediat 150 de angajați, iar de data aceasta va dubla numărul celor ce vor pleca din companie. Acest lucru înseamnă, în procente, aproximativ 4% din forța sa de muncă. Principalele concedieri se vor concentra asupra pieței muncii din Statele Unite ale Americii.

A început declinul gigantului Netflix

În ultimul deceniu, platforma își consolida, de la un an la altul, poziția pe piața de profil. Consumatorii de filme veneau în număr tot mai mare spre serviciile Netflix, care s-au diversificat și îmbunătățit constat și părea că imperiul este de neclintit.

Totul până în aprilie, când, după 10 ani de creștere și venituri din ce în ce mai mari, compania s-a confruntat brusc cu prima scădere a numărului de abonați.

În paralel, concurența începea să fie din ce în ce mai atractivă și să încaseze sume de bani din ce în ce mai frumoase. Astfel, Disney Plus și Prime Video a celor de la Amazon sunt acum pe val, înregistrând creșteri după creșteri, în timp ce Netflix strânge cureaua și se confruntă cu pierderi mari.

Momentan, Netflix se mai poate mândri totuși cu aproximativ 220 de milioane de abonați în întreaga lume și cu statutul de lider al pieței de streaming, însă unii experți susțin că e o chestiune de timp până când concurența îi va lua locul. Disney Plus și Prime Video par să se bucure de o strategie de dezvoltare care atrage clienți cu o viteză pe care Netflix, cel puțin deocamdata, nu o mai are.