Moscova dă sancțiuni pentru mai multe firme europene ale Gazprom. Lista filialelor sancționate

Moscova dă sancțiuni pentru mai multe firme europene ale Gazprom. Lista filialelor sancționate

Kremlinul a dat sancțiuni severe împotriva unor filiale ale Gazprom Germania, dar și împotriva EuRoPol GAZ SA, proprietarul părții poloneze a gazoductului Yamal-Europa. Pentru prima menționată, compania-mamă cedase proprietatea.

Rusia, sancțiuni pentru filialele Gazprom. Care sunt firmele vizate

Guvernul de la Moscova a făcut publică lista entităților sancționate, chiar pe site-ul său. Nu mai puțin de 31 de filiale cu sedii care au fost ”neprietenoase” cu Rusia sunt aflate în document. Lista e preponderent alcătuită din firmele locale ale Gazprom, fornizor la peste o treime din gazul european, mai ales prin gazoductul Yamal-Europa.

Pentru moment, documentul publicat, miercuri, nu are detalii cu privire la sancțiunile care urmează să fie impuse.

Președintele rus a amenințat de multe ori că Moscova va răspunde cu aceeași monedă, chiar dacă, până săptămâna trecută, cel mai dur răspuns economic al Kremlinului a fost întreruperea livrărilor de gaz către Polonia și Bulgaria și solicitarea unui nou sistem de plată pentru cumpărătorii europeni de gaz.

Pe de altă parte, Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a discutat cu privire la posibilitatea unui război în Europa.

„Dacă vă preocupă perspectiva de război în Europa, noi nu dorim deloc acest lucru. Vă atrag însă atenția asupra faptului că Occidentul este cel care afirmă constant și persistent că în această situație este necesar ca Rusia să fie înfrântă. Trageți singuri concluziile””, a declarat Lavrov într-o conferință de presă la Muscat, capitala sultanatului Oman.

Totodată, acesta spune că Kremlinul Rusia are suficienți cumpărători pentru resursele sale energetice în afara statelor occidentale.

„Occidentul să plătească mai mult decât îi plătea Federației Ruse și să explice apoi populației de ce trebuie să fie mai săracă”, a mai spus șeful diplomației ruse.

În urmă cu mai bine de o lună Putin anunța că ”țările neprietenoase” care cumpără gaz din Rusia trebuie să plătească în ruble, în caz contrar contractele urmând să fie oprite.

„Astăzi am semnat un decret care stabilește regulile de comercializare a gazelor naturale rusești cu așa-zise state neprietenoase”, anunța pe atunci Vladimir Putin, afirmând că „țările occidentale neprietenoase” față de Rusia vor trebui să deschidă conturi de ruble la băncile rusești pentru a plăti gazul.

 

 

Citește și:
Etichete: