Marcel Ciolacu, amenințare cu remanierea către miniștri. Ce i-a pus să facă: ”Cine nu reușește, pleacă acasă”

Marcel Ciolacu, amenințare cu remanierea către miniștri. Ce i-a pus să facă: ”Cine nu reușește, pleacă acasă”

Marcel Ciolacu vine cu amenințări pe bandă rulantă. Șeful social-democraților a adus în discuție remanierile, asta în cazul în care miniștrii nu îşi reorganizează cheltuielile.

Mai mulți miniștri ar putea fi remaniați. Ce spune Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a declarat că este nevoie de o economie de 10%, iar cei care nu reuşesc să se organizeze vor pleca acasă.

„Cine va ști să managerieze ministerul pentru a face față creșterii cheltuielilor și să respecte economiile de 10%, bine. aCine nu reușește să facă acest lucru, atunci va pleca acasă. Nu trebuie să sufere oamenii pentru nepriceperea conducătorilor”, a declarat, miercuri, Marcel Ciolacu.

Pe de altă parte, președintele PSD a venit cu noi precizări despre majorările salariale ale bugetarilor. Șeful Camerei Deputaților spune că majorările salariale pentru bugetari, adoptate recent de Guvernul Nicolae Ciucă, nu sunt cadouri oferite populației, ci restanțe asumate printr-un proiect de lege.

„Există legea 153 care s-a prorogat intarea în vigoare doi ani de zile. Nu e o majorare, e o lege care se pune în aplicare. Este un drept al acestor oameni. Existau două ministere, Cultură și Transporturi, care nu aveau aceste sume. Angajații de la CNAIR se mutau la CNI din cauza salariilor mici. Să nu vă spun ce salarii erau la Cultură, o să vedeți că a fost corect.

Ne văduveam de angajați pe cele mai importante domenii. Noi în coaliție am decis că acești bani se duc cu direcție către cei care lucrează cu PNRR. Se vor lua bani pentru reducerea cheltuielilor de la ministere”, a declarat Marcel Ciolacu.

De altfel, Ciolacu s-a arătat săptămâna aceasta interesat să preia funcția de premier al României.

„Dacă colegii mei vor decide ca eu să fiu primul ministru al României, nu am nici cea mai mică problemă. (…) Avem un acord politic. Nu ştiu dacă voi fi eu. Repet, dacă colegii mei vor decide ca eu să fie primul ministru atunci… Voi accepta această provocare în cazul în care colegii vor.

De aceea mă şi bucură această discuţie aproape zilnică cu primul ministru în funcţie Nicolae Ciucă. Şi presupun că şi după ce se va face această rotaţie acea discuţie şi abordare va rămâne în continuare”

Citește și:
Etichete: