01 apr. 2022 | 09:11

Joe Biden spune că există indicii că Vladimir Putin se autoizolează: „Ar fi plasat în arest unii consilieri. Nu cred că se retrage din Kiev“

ULTIMA ORĂ
Joe Biden spune că există indicii că Vladimir Putin se autoizolează: „Ar fi plasat în arest unii consilieri. Nu cred că se retrage din Kiev“

Președintele american, Joe Biden, a declarat joi că există anumite indicii care sugerează că președintele rus, Vladimir Putin, se autoizolează, dar și că ar fi pedepsit anumiți consilieri pentru eșecul din Ucraina. La rândul său, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a afirmat că Rusia este acum o „țară pierdută“, iar Putin „nu mai este forța care obișnuia să fie“. Mai multe detalii, în continuare.

Joe Biden: Există indicii că Putin se autoizolează

Președintele SUA, Joe Biden, a spus ieri că există indicii că președintele rus, Vladimir Putin, se autoizolează, însă a subliniat că Statele Unite nu au încă suficiente dovezi pentru a afirma cu certitudine acest lucru. Pe de altă parte, liderul american și-a exprimat scepticismul cu privire la promisiunile Rusiei potrivit cărora și-ar retrage trupele din preajma capitalei ucrainene Kiev.

Jurnaliști de la CNN l-au întrebat pe Biden în ce măsură este dezinformat președintele rus de consilierii săi – așa cum au declarat, în ultimele zile, mai multe surse occidentale.

„Este o întrebare deschisă. Există o mulțime de speculații, dar se pare că – dar nu spun asta cu certitudine – se pare că se autoizolează și există unele indicii că a concediat sau i-a plasat în arest la domiciliu pe unii dintre consilierii săi. Dar nu vreau să pun prea mult preț pe asta în acest moment, pentru că nu avem atât de multe dovezi concrete“, a spus șeful Casei Albe.

Săptămâna aceasta, anumiți oficiali guvernamentali americani au declarat că există evaluări credibile ale serviciilor de informații care indică faptul că Putin ar fi fost indus în eroare de consilierii săi militari în ceea ce privește „operațiunea militară specială“ dusă de Rusia în Ucraina, de teama ca acesta să nu afle pierderile militare și economice pe care le-a suferit țara.

Citește și: Vladimir Putin i-a transmis premierului italian că Rusia nu va înceta focul în Ucraina: „E o decizie prematură“

„Nu cred că se retrage din Kiev“

Joi, președintele Joe Biden a anunțat o măsură fără precedent, aceea de a scoate pe piață o cantitate-record din rezervele strategice de petrol ale SUA, cu scopul de a tempera prețurile, dar și pentru a compensa nevoile pieței, după sancțiunile impuse importurilor energetice din Rusia.

Oferind răspuns câtorva întrebări ale jurnaliștilor, Biden a spus că rămâne în continuare „sceptic“ referitor la informațiile potrivit cărora Putin își va retrage toate forțele din jurul capitalei ucrainene.

„Până în prezent nu există dovezi clare că își retrage toate forțele din Kiev. Există, de asemenea, dovezi că el își consolidează trupele în zona Donbas. Depinde ce părere aveți despre Putin, dar eu sunt puțin cam sceptic“, a spus liderul american.