10 iun. 2022 | 08:45

O nouă fabrică în România, confirmată: angajări masive, salarii pe măsură și investiții semnificative

ACTUALITATE
O nouă fabrică în România, confirmată: angajări masive, salarii pe măsură și investiții semnificative

Atunci când vine vorba despre nivelul de trai din România, populația este împărțită în trei pături sociale, cu cea de mijloc extrem de subțire. Cu alte cuvinte, avem multe locuri de muncă plătite cu minim pe economie, foarte puține cu un salariu mediu, care să asigure un trai decent, ca mai apoi să urmeze categoria salariilor fabuloase, la care nu are acces chiar oricine.

Așadar, venirea unei noi companii pe piața românească, nu are cum să nu fie o veste bună pentru locuitorii țării.

Premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei germane Varta, mizând pe importanța pe care o au investițiile, în acest sens.

Comunicatul oficial confirmă faptul că, în curând, s-ar putea deschide o nouă fabrică Varta, în România. „Premierul Nicolae Ciucă a subliniat importanţa acordată de Guvern investiţiilor, în special în domenii cu nivel înalt de tehnologizare, domenii de viitor, care contribuie atât la dezvoltarea economică, precum şi la crearea de noi locuri de muncă”, se arată în comunicatul cu pricina.

Varta ia în calcul România

Așadar, Varta ar putea deschide o fabrică de baterii chiar la noi în țară, ceea ce ar asigura locuri de muncă stabile, dar și salarii pe măsura muncii prestate.

Investiția despre care se vorbește s-a ridica la suma de un miliard de euro, susțin surse din presă.

De menționat că astfel de discuții au mai existat și în trezut; mai exact, acum câteva luni, secretarul de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Roxana Mânzatu, publica pe Facebook un mesaj legat de acest subiect pe care, ulterior, îl ștergea.

Compania Varta a deschis o nouă linie de business pentru mobilitate electrică în luna februarie, numită Pertrix V. Pertrix V SE, cu sediul social în Ellwangen, dar și V4Drive Romania SRL, în țara noastră, cu sediul social în Otopeni. Amintim că Varta Micro­battery deţine o fabrică de baterii România, la Braşov.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele