Salariul minim european va fi implementat și în România. După aproximativ doi ani de negocieri, statele membre ale Uniunii Europene au convenit de comun acord și vor adopta un salariu minim european. Cât vor încasa salariații români, vedeți în articolul de mai jos.
Salariul minim european va fi implementat și în țara noastră, însă valoarea diferă de la un stat la altul și va fi calculată în funcție de veniturile și nivelul de dezvoltare al statului respectiv. Modificările la nivel european au rolul să protejeze angajații, și să crească numărul de contracte colective de muncă.
Cu un salariu de 515 euro brut pe lună, țara noastră are al treilea cel mai mic salariu minim din spațiul Uniunii Europene. Bulgaria este pe ultimul loc, cu puțin peste 300 de euro brut lunar. În total, 13 state, în special situate în estul și sudul Europei își plătesc angajații cu un salariu mai mic de 1.000 de euro, jumătate din media Uniunii Europene. Pe de altă parte, muncitorii din Franta, Germania sau Luxemburg sunt plătiți de trei până la de patru ori mai mult.
„Nu stabilim un salariu minim universal. Există clar o indicație cu privire la traiectoria ascendentă a salarilor minime din țările care le au în acest moment pe cele mai scăzute din Uniunea Europeană de a crește salariul minim către media europeană. Noile state membre au de departe cele mai mici salarii minime, care sunt cumva în situația de a prinde din urmă nordul mai productiv sau țări cum ar fi Germania sau Franța”, a declarat Dragoș Pîslaru, președintele Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European.
La nivel UE, sunt 24 de milioane de lucrători plătiți cu salariul minim. Există și șase țări unde nu există salariul minim. De asemenea, cele 21 de țări vizate trebuie să stabilească un salariu minim suficient să asigure un trai decent salariaților în baza unui coș de bunuri și servicii.
„Se fixează acest obiectiv ca 80% din salariile minime din statele membre să fie rezultatele unor negocieri colective pe baza unor contracte cadru colective la nivel de branșă. Acest lucru nu există în prezent în România, aceste contracte au fost reduse în urma crize economice”, a spus Victor Negrescu, europarlamentar.
Astfel, pentru salariații din industria auto sau cei din agricutură, salariile minime ar trebui să fie stabilite de sindicate alături de patronate și actualizate o dată la doi ani.
Printre alte recomandări, salariul minim ar trebui să fie aproximativ 60% din salariul mediu sau 50% din salariul mediu brut din fiecare șară UE. În România, câștigul salarial lunar mediu brut este de puțin peste 6.000 de lei.
„Un salariu minim să nu fie doar o cifră , ci puterea lui de cumpărare să fie adecvată cu costul vieții actuale, ia, închipuiți-vă cum va arăta costul vieții după război și cum vom rămâne cu un anume preț al motorinei și al alimentelor. Un om sărac care câștigă doar salariu minim pe economie plătește jumătate pe alimente și energie, pentru el contează foarte multe să fie protejat”, a spus Adrian Mitroi, analist financiar.
Statele UE vor avea la dispoziție doi ani să implementeze noile reguli. În România, peste 1,5 milioane de salariați sunt plătiți la nivelul salariului minim pe economie, asta peste 2.500 de lei brut pe lună.