08 iul. 2022 | 18:01

În plin scandal pe aeroporturi, România vine cu bomba: o nouă companie aeriană. Acum le luăm fața tuturor

ACTUALITATE
În plin scandal pe aeroporturi, România vine cu bomba: o nouă companie aeriană. Acum le luăm fața tuturor

Europa traversează o criză acută a industriei aviatice. Mii de zboruri sunt anulate, oamenii află în ultima clipă că li s-au întrerupt legăturile, banii se recuperează greu, iar unii pasageri așteaptă o nouă cursă chiar și câte două zile, dormind pe jos prin aeroporturi.

Precizăm că situația din prezent e generată cu precădere de lipsa de personal a companiilor aeriene, a aeroporturilor, a firmelor de handling. S-au produs concedieri masive în pandemie, când aeronavele au stat preponderent la sol, iar acum, pe fondul valului uriaș de călători, efectiv nu are cine să se ocupe de toate procedurile, de toate serviciile necesare.

Unele companii anulează cursele și din cauza faptului că avem o scumpire a combustibililor, iar pentru ele nu mai este rentabil să zboare acum cu bilete vândute la 20 de euro în urmă cu un an.

În tot acest haos, oamenii au cel mai mult de suferit, însă salvarea ar putea veni chiar din România.

Apare AirConnect, noua companie aeriană românească

De luna aceasta AirConnect va începe să opereze zboruri charter către Grecia, Bulgaria, Turcia și Egipt, dar va oferi și zboruri interne!

„Peste 7.000 de zboruri au avut ȋntârzieri sau au fost anulate, anul acesta, pe aeroportul Otopeni, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Astfel de situaţii sunt tot mai ȋntâlnite ȋn ultimele luni, odată cu ȋnceperea sezonului vacanţelor, din cauza lipsei de personal şi a problemelor cu rotaţia aeronavelor. Ȋn acest context, pe piaţa din România, se lansează o nouă companie aeriană, ce va opera curse interne şi zboruri tip charter (…)

Poate nu ȋntâmplător, AirConnect ȋși face apariția ȋntr-un context dificil pentru piața aviatică din Europa, respectiv din România. Suntem o echipă de profesioniști, cu experiență relevantă ȋn domeniul aviației și, cu siguranță, vom ajunge un jucător important ȋn industrie. Mizăm pe servicii de calitate, la prețuri accesibile, pentru a deveni prima opțiune de călătorie a turiștilor, pe segmentul de zboruri regionale”, declară Tudor Constantinescu, Directorul General AirConnect.