Iarna revine în România, noi alerte meteo ANM. Vremea este deosebit de rece în aprilie

Iarna revine în România, noi alerte meteo ANM. Vremea este deosebit de rece în aprilie

Adio temperaturi de vară în luna aprilie. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, două atenţionări Cod galben care anunță ninsori însemnate cantitativ în zona de munte şi intensificări ale vântului în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării, dar şi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Asta înseamnă că ne întoarcem la hainele groase.

ANM a emis noi alerte meteo: Ninsori, vânt și precipitații

Potrivit ANM, în intervalul 10 aprilie (ora 11:00) – 11 aprilie (ora 9:00), la munte va ninge puternic şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va bate cu putere pe crestele montane, unde rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h, viscolind ninsoarea. Pentru sudul şi sud-estul României, meteorologii prognozează averse în general moderate cantitativ, pe alocuri se vor depăşi 15 – 20 l/mp. În Transilvania şi în zona de deal a Moldovei vor fi precipitaţii mixte.

Iarnă în toată regula în anumite zone

Până luni seara, la ora 21:00, în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării, vântul va avea unele intensificări (viteze de 55…60 km/h). De asemenea, în jumătatea sudică Moldovei, Dobrogea şi estul Munteniei, rafalele vor depăşi 70 km/h. Iarnă în toată regula va fi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Aici, vântul va continua să sufle tare, cu rafale de peste 90 km/h, spulberând zăpada.

Judeţele avertizate cu Cod galben de Administrația Națională de Meteorologie sunt Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Citește și Încălzirea globală aduce „falsa primăvară”: ce este și cum ne afectează

Cum va fi vremea în Capitală

Vremea în Bucureşti se răcește accentuat, în următoarele 24 de ore. ANM anunță precipitații în jurul a 15 l/mp. Senzația de frig va fi accentuată de vânt, care va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor scădea treptat de la 10… 11 grade, până la 3…4 grade, în dimineaţa zilei de luni.

Temperaturile nu mai trec de 15 grade Celsius

Și marți, vremea se va menţine rece pentru a doua decadă a lunii aprilie. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade Celsius, iar cea
minimă, de 2…3 grade, mai scăzută în zona periferică, până la 0 grade, unde nu este exclus să se depună brumă. Cerul va avea unele înnorări şi vor mai fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, potrivit meteorologilor ANM.

Vremea va fi deosebit de rece în toată ţara, avertizează Administrația Națională de Meteorologie. În regiunile intracarpatice, local în Moldova şi în zona subcarpatică a Munteniei şi Olteniei, temperaturile minime vor fi sub limita înghețului şi se va produce brumă.

Citește și: