Google celebrează prima femeie aviator din România: cum arată doodle-ul cu Elena Caragiani-Stoenescu
Astăzi, pe 13 mai, Google își modifică logo-ul de pe google.ro pentru a celebra o personalitate a țării noastre. Este vorba despre Elena Caragiani-Stoenescu – reporter, corespondent de război și prima femeie aviator din România.
Acest doodle marchează 135 de ani de la nașterea Elenei Caragiani-Stoenescu și este ilustrat de artistul român Dariana Ilie, din Cluj-Napoca. Ca referință, Caragiani-Stoenescu s-a născut pe 13 mai 1887, la Tecuci. La vârsta de 25 de ani a zburat pentru prima oară cu avionul, pilotat de fostul ei instructor de hipism, iar în același an, s-a înscris în Liga Aviatică, o școală de pilotaj din România.
La vremea aceea, ea era singura femeie care urma cursuri de pilotaj. Cu toate astea, Ministerul Educației și Apărarea Civilă i-au respins licența de pilot civil, în ciuda faptului că a absolvit cursurile.
În continuare, și-a urmat pasiunea pentru zbor și s-a înscris la Școala de Aviație Civilă din Franța. Mai târziu, la vârsta de 27 de ani a primit licența de pilot, aceasta fiind a 12-a licență internațională de zbor acordată unei femei în istorie.
Elena Caragiani-Stoenescu a fost prima femeie aviator din țara noastră
Astfel, Elena Caragiani-Stoenescu a devenit prima femeie din România care deținea o licență de zbor. Din păcate, țara noastră nu i-a permis să participe la evenimente aeronautice, astfel că ea a devenit reporter la un cotidian francez, zburând pe distanțe lungi către zona Caraibelor și America de Sud. Mai mult, ea a fost și corespondent de război pentru un trust de presă din Mexic.
Mai târziu, după ce România a intrat în Primul Război Mondial, Elena a vrut să participe ca pilot, dar a fost din nou refuzată. În schimb, aceasta a muncit ca asistent medical în Crucea Roșie Română pe durata războiului.
Apoi, după terminarea războiului și-a deschis o clinică medicală în Tecuci și a continuat să activeze ca jurnalist, specializată în evenimente aeronautice. În ziua prezent, un liceu din Tecuci poartă numele Elenei Caragiani-Stoenescu, iar activitatea ei este studiată la cursurile de aeronautică din România.
Ca urmare, personalitatea Elenei Caragiani-Stoenescu, determinarea și moștenirea ei inspiră multe femei să-și urmeze visele.
„Inspirația pentru crearea doodle-ului vine chiar din povestea și personalitatea ei”, a spus Dariana Ilie, artistul din spatele doodle-ului. „Mi-aș dori ca oamenii să fie mai determinați și optimiști în urmărirea chiar și celor mai mărunte vise din fiecare zi. Doodle-ul creat de mine este un exemplu pentru ce poți realiza când ești atent la ceea ce simți și îți urmezi pasiunea”.