Chiar dacă îți este greu să crezi, filmul românesc care a depășit Titanic la încasări îi are în distribuție pe Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Loredana Groza și Jean Constantin. Află povestea din spatele filmului de succes regizta de Mircea Mureșan.
UPDATE: În ziua în care celebrul comediant Alexandru Arșinel s-a stins din viață, ne amintim de acesta, în pelicula care l-a pus iremediabil pe harta cinematografiei românești. Filmul „A doua cadere a Constantinopolului” ne va ajuta să ne amintim de vedeta revelioanelor de altă dată în perioada lui de glorie. Detalii despre tristul eveniment puteți citi AICI.
Filmul „A doua cădere a Constantinopolului” a avut premiera în data de 6 ianuarie 1994, iar atunci românii au luat cu asalt cinematografele, înregistrând mai mulți spectatori decât „Titanic”. Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute comediante ale scenelor românești a decedat cu o lună înainte de a împlini vârsta de 82 de ani.
Cariera sa s-a întins pe o perioadă de șase decenii, însă regizorii și scenariștii i-au oferit rar rolui pe măsura sa. Aceasta debuta în filmul „Alo? … Ați greșit numărul” din anul 1958, iar ultima sa apariție pe marele ecran a avut loc în 2013 în filmul „Mamaia”.
Regizorul secund al filmului său de debut a fost și cel care i-a oferit Stelei Popescu un rol în „A doua cădere a Constantinopolului”. Premiera a însemnat 1.319.161 de bilete vândute în cinematografe, fiind și pelicula românească ce a înregistrat recordul de peste un milion de spectatori.
„Filmul a fost un proiect propriu, gândit în mod special pentru marii noştri actori de comedie, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, care formau deja un cuplu sudat de pe scena revistei. Aveam pe retină şi perechea de tineri în mare vogă, Loredana Groza şi Aurelian Temişan. Subiectul era inspirat din atmosfera de mici afaceri cu turcii din anii aceia. Un du-te vino de mărfuri ieftine, de tarabă, între Istanbul şi Bucureşti“, după cum declara Mircea Mureşan.
Premiera filmului a fost un adevărat succes avân in vedere ca sala e la „Patria” număra mai mult de 1.000 de spetatori, aceasta fiind capacitatea maximă a sălii. Oamenii stăteau pe culoare, pe jos, oriunde apucau doar ca să vadă unul dintre cele mai așteptate filme ale momentului.
Unii nu au fost atât de norocoși, așteptând afară, astfel că pentru ei filmul s-a reluat la 21:00, 23:00 și 1 noaptea. A doua zi a fost aceeași nebunie, filmul costând 500 de lei în timp ce „afaceriștii” ajungeau să le vândă la preț dublu. Pelicula a rulat timp de trei săptămâni la „Patria”.
Povestea filmului a fost un real succes, astfel că Mircea Mureșan a profitat de acest lucru și a venit cu continuarea „Sexy Harem Ada-Kaleh, un local deocheat”.
„Mi-am imaginat că Ismail, personajul principal din „A doua cădere a Constantinopolului”, strănepot al celui din „Toate pânzele sus” era originar din insula Ada-Kaleh, unde, tânar fiind, a avut o mare dragoste, din care s-a născut un băiat, de care nu mai ştie nimic. Odată cu dispariţia insulei el s-a refugiat la Istanbul, dar s-a întors după 1990 în ţară, unde a deschis un local, împreună cu prietenii săi. Fiul îşi recunoaşte tatăl la televizor, unde acesta participa la emisiunea «Români fericiţi», şi se hotărăşte să-l caute. Aveam speranţa să realizez filmul cât mai repede, ca să prind coada din cinematografe, după ce „încălzisem” atmosfera cu Constantinopolul”, mai povestește Mircea Mureșan.
Alături de distribuția din filmul anterior care cuprindea nume precum Jean Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arșinel și Rodica Mureșan, alți actor precum Ileana Stana Ionesc, Mișu Fotino, Tamara Buciuceanu, Ștefan Bănică Jr. și Rona Harter au fost optați pentru cel de-al doilea film.
Cu toate că filmările au început în anul 1998, în cinematografe apărea în toamna anului 2001, din cauza unui conflict al trupei Holograf care au realizat muzica filmilui și directorul RoFilm. Centrul Național al Cinematografiei s-a implicat achitând trupei muzicale remunerația cuvenită.
„Sexy Harem Ada-Kaleh” nu a avut același succes răsunător ca filmul precedent, reușind să adune doar 14.515 spectatori în cinematografele din țară. „A doua cădere a Constantinopolului” a vândut 1.319.161 de bilete, chiar mai multe decât „Titanic” în 1998 în România care a atras 1.204.761 de spectatori.