Explozie pe șantierul naval din Orșova. A fost activat planul roșu de intervenție
O explozie a avut loc pe șantierul naval din Orșova. A fost activat planul roșu de intervenție. Trei persoane au ajuns la spital cu arsuri, pentru a fi evaluate medical. Toate victimele sunt conștientă, doar una fiind în stare mai gravă.
Plan roșu de intervenție după o explozie pe șantierul naval Orșova
“O victimă a fost preluată de către SMURD, în stare de constienta, prezentând arsuri pe o suprafață de circa 70 la sută. După acordarea îngrijirilor medicale, victima a fost predata la CPU Orșova, conștientă”, transmit reprezentanţii ISU Mehedinţi.
Polițiștii au ajuns la șantier pentru a cerceta modul în care s-a petrecut explozia. Aceștia cercetează dacă incidentul s-a petrecut pe fondul unei erori umane sau dacă măsurile de lucru nu au fost respectate.
Accidentul s-a petrecut în timpul unor operațiuni de sudură, însă nu a fost urmat de un incendiu.
„Din datele pe care le avem, în urma exploziei care a avut loc la Şantierul Naval Orşova, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale. Explozia a avut loc în urma unei acumulări de gaze şi nu a fost urmată de incendiu. Au intervenit un SMURD şi o ambulanţă SAJ. Autospeciala SMURD a preluat o victimă care are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. O altă victimă a fost preluată de SAJ, iar o a treia a fost dusă la spital de angajaţii şantierului”, au precizat reprezentanții ISU Mehedinți.