Ei sunt patronii care primesc bani de la stat, să-și revină din „pumnii” crizelor economice
Statul român pregătește o nouă schemă de ajutor menită să sprijine mediul privat românesc. O parte dintre patronii noștri vor beneficia de bani pentru a-și reveni din multiplele crize ce le-au secătuit bugetul.
Pentru a nu mai prelungi suspansul, este vorba despre managerii din industria ospitalității. HoReCa va primi un nou ajutor important de la stat. Domeniul de activitate a fost puternic afectat în ultimii ani. Întâi a apărut pandemia, apoi au venit restricțiile ce au ținut multe luni localurile închise.
Când sperau să-și revină, firmele care activează în acest sector economic au primit o nouă lovitură foarte grea.
Criza energetică face ravagii în acest moment. Multe restaurante se gândesc să pună lacătul pe ușă, de teama facturilor ce ar putea să devină de nesuportat la iarnă!
În acest context, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului tocmai a publicat în dezbatere publică proiectul schemei de ajutor de stat HoReCa 2.
Conform informărilor oficiale, măsura are ca scop principal acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naționale pentru întreprinderile mici și mijlocii și întreprinderile mari din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, agențiilor de turism licențiate și ghizilor de turism atestați, a căror activitate economică a fost afectată de conflictul armat din Ucraina.
Spre deosebire de schema anteiroară, spun oficialii de la Palatul Victoria, aceasta va cuprinde mai mulți beneficiari, spre bucuria patronilor.
„Având în vedere că la data de 30 iunie cadrul temporar Covid a expirat şi luând în considerare contextul actual al situaţiei de criză de la graniță, operaţionalizarea programului HoReCa 2 este mai mult decât necesară şi reprezintă una dintre priorităţile Ministerului Antreprenoratului şi Turismului.
În acest sens, împreună cu mediul mediul asociativ din industria ospitalităţii am încercat să identificăm cele mai eficiente soluţii în vederea implementarea acestei măsuri compensatorii. De data aceasta, în cadrul schemei de ajutor de stat HoReCa 2 pe cadrul temporar Ucraina, au fost incluşi printre beneficiari și societățile care au ca activitate organizarea de evenimente, care au fost excluse sau uitate la prima ediție, astfel încât să poată fi compensate anumite pierderi pe care acestea le resimt în contextul creşterii preţurilor la utilităţi.”, a declarat ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu.