29 mart. 2022 | 15:26

După câteva secunde când mori, experiența oamenilor reveniți din moartea clinică: „Mi-am văzut propriul trup inconștient”

CHESTII
După câteva secunde când mori, experiența oamenilor reveniți din moartea clinică:

Ce se întâmplă cu noi când murim? Este o întrebare care a pus la contribuție cele mai bune minți ale lumii și a fost recent subiectul unui număr de studii științifice inovatoare. Iată ce au zis oamenii care au revenit din moartea clinică.

Acum, o postare pe Reddit a ridicat întrebarea în mod specific celor care au fost în moarte clinică și apoi și-au revenit. Și a primit sute de răspunsuri. Deși veridicitatea răspunsurilor este îndoielnică, răspunsurile din ceea ce înseamnă în esență un sondaj amplu pe acest subiect pot fi împărțite în trei categorii.

În primul rând, sunt cei care nu au simțit nimic, cei care au avut o experiență de “lumină” și o anumită interacțiune cu o altă persoană/ființă și cei care au simțit că puteau urmări ce se întâmpla, în timp ce erau „morți”, fără a putea face însă nimic.

Primul grup corespunde îndeaproape cu răspunsurile unui utilizator de Reddit care a “murit” oficial de două ori. Între timp, cel din urmă grup pare să fie de acord cu munca doctorului Sam Parnia, care a căutat pacienți cu stop cardiac și a descoperit că aproape 40% au descris o formă de „conștientizare” într-un moment în care erau morți clinic.

Iată câteva exemple dintre răspunsurile utilizatorilor Reddit.

„Îmi făceam o angiografie, treaz, privind ecranul și vorbind cu doctorul. Alarmele au început să se declanșeze și toată lumea a intrat în panică. Lumea mea a devenit moale și încețoșată și totul a devenit negru. Următorul lucru pe care mi-l amintesc a fost să deschid ochii și să aud un doctor spunând „l-am recuperat”. A fost cu adevărat un sentiment de liniște, mai mult decât orice”.

„M-am prăbușit într-o zi în timpul unei prezentări de clasă. Respirația și circulația sângelui s-au oprit. M-am simțit ca și cum mă prăbușesc într-o gaură nesfârșită, în timp ce colegii mei strigau după ajutor. Am fost reînviat și încă nu-mi amintesc puținul timp de dinainte și după moartea mea”.

„M-am prăbușit la o întâlnire de lucru în februarie 2014 și nu am avut puls sau ritm cardiac timp de aproximativ cinci minute. Ultima mea amintire a fost cu aproximativ o oră înainte de incident, iar următoarea mea amintire a fost cu două zile mai târziu, când am ieșit dintr-un comă indusă medical”.

Moartea clinică, povestită de pacienți

„Am rămas plat timp de aproximativ 40 de secunde. A fost ca și cum aș adormi fără să visez, fără sentimentul de sine”.

„Somn pur, perfect, neîntrerupt, fără vise”.

„Îmi amintesc puțin din călătoria cu ambulanța, dar nu din propriul meu corp. A fost, în mod serios, cel mai ciudat lucru pe care l-am trăit vreodată. Ar fi putut fi un vis, dar mi-am văzut propriul meu corp inconștient, complet plat, în ambulanță”.

„Stăteam în fața unui perete uriaș de lumină. Se întindea în sus, în jos, în stânga și în dreapta, cât am putut vedea. Cam ca și cum te-a uita la un bec fluorescent. Următoarea amintire pe care o am este că mă trezesc în spital”.

„Stăteam undeva. Era o ceață în jurul meu și l-am văzut pe cel mai bun prieten al meu (cu care la vremea aceea mă certasem și nu mai vorbea cu mine) ieșind din ceață. Mi-a spus că nu puteam să plec încă, că trebuie să încerc în continuare, iar dacă am promis că nu voi renunța, el mă va vedea înapoi pe Pământ. Am fost de acord fără cuvinte și am fost instantaneu împins în corpul meu”.

„Nu-mi amintesc o senzație de plutire, dar am putut să-mi amintesc în detaliu lucruri care s-au întâmplat în timp ce eram „moartă”, de cealaltă parte a camerei. Fără lumini albe, fără rude moarte, fără să-mi spună nimeni să mă întorc, dar cu siguranță am putut să văd lucruri care nu erau deloc vizibile de unde se afla corpul meu. Îmi amintesc că am vorbit și am fost supărată pentru că nimeni nu mi-a răspuns”.

„N-am văzut nimic. Negru, gol mult timp, dar am avut senzația că totul era grozav și că nimic nu era deloc în neregulă. Imaginează-ți cum s-a simțit preexistența, la fel ca și după existență”.