Doliu național în Orient. Președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, a murit

Doliu național în Orient. Președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, a murit

E doliu național în Emiratele Arabe Unite. Liderul EAU, șeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, s-a stins din viața la vârsta de 73 de ani. Khalifa bin Zayed Al-Nahyan și-a dus țara pe culmile succesului și a urmărit ascensiunea galopantă a statului pe care l-a condus.

Președintele EUA a decedat. Șeful statului avea 73 de ani

Reprezentanții guvernului și familia nu au dat informații cu privire la cauzele decesului. Autoritățile Emiratelor Arabe Unite au hotărât „doliu naţional şi drapelele au fost coborâte în bernă” pentru o perioadă de 40 de zile, potrivit presei locale WAM.

Liderul Emiratelor Arabe Unite suferise un accident vascular în urmă cu opt ani, iar de atunci a fost văzut foarte rar în public.

Cel care îi va ține locul va fi șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, care conduce și Dubaiul și estevicepreședinte și prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite. Acesta va fi în fruntea EUA până când consiliul federal care reunește conducătorii celor șapte emirate se va întruni în termen de 30 de zile pentru a alege un nou președinte.

Șeicul Khalifa s-a născut la Abhi Dhabi, în 1948. Acesta era moștenitorul șeicului Zayed. Înainte de a fi președinte, a fost prinț moștenitor al Abu Dhabi și a condus Consiliul Suprem al Petrolului din Abu Dhabi.

De altfel, ca președinte, acesta a condus unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume, Abu Dhabi Investment Authority, gestionând active de sute de miliarde de dolari.

Totodatp, una dintre cele mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa, a luat numele șeicului Khalifa, după ce guvernul Emiratelor Arabe Unite a salvat Dubaiul din datorii.

Klaus Iohannis, mesaj după moartea președintelui EUA: Gândurile noastre sunt la naţiunea în doliu din Emiratele Arabe Unite

„Gândurile noastre sunt la naţiunea în doliu din Emiratele Arabe Unite”, transmite, pe Twitter, Klaus Iohannis.

Acesta a transmis condoleanțe poporului și familiei regale.

„Transmit sincere condoleanţe guvernului, familiei regale şi poporului din Emiratele Arabe Unite pentru moartea tristă a Alteţei Sale şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan. Gândurile noastre sunt la naţiunea în doliu din Emiratele Arabe Unite”, transmite, pe Twitter, Klaus Iohannis.

 

 

Citește și:
Etichete: