08 feb. 2022 | 11:55

Doar asta nu lansase Louis Vuitton, un smartwatch care costă cât o mașină SH

ACTUALITATE
Doar asta nu lansase Louis Vuitton, un smartwatch care costă cât o mașină SH

Lumea modei face demersuri, de ani de zile, să se impună pe piața ceasurilor inteligente. Mai nou, Louis Vuitton „încearcă apa cu degetul” și lansează pe piață un smartwatch menit să golească buzunarele celor care chiar și-l doresc.

Până de curând, în afară de Fossil, casele de lux renunțaseră la sistemul de operare Wear, de la Google. Nu este surprinzător, așadar, că Louis Vuitton lasă în urmă, la rândul lui, sistemul de operare Google și folosește, în schimb, propriul software.

La fel ca generațiile anterioare, LV Tambour Horizon Light Up poate fi achiziționat pe 3.400 de dolari și are un design care, în mod sigur, nu este chiar pentru toată lumea.

Ce oferă cel mai nou smartwatch de la Lous Vuitton, de banii ăștia

Cu un ecran de 1,2 inchi, designul noului smartwatch de la Louis Vuitton ar putea fi considerat ușor strident, cu toate că are toate șansele să fie apreciat de cei care, prin definiție, se simt caracterizați de un astfel de look. Suntem diferiți, iar gusturile noastre sunt, de asemenea, diferite – acest lucru nu are cum să fie decât unul bun, până la urmă.

Așadar, dacă ceasurile voluminoase și ușor stridente nu vă deranjează, s-ar putea să apreciați ceea ce Louis Vuitton are de oferit. Compania îl numește „cel mai personalizabil smartwatch din lume”, întocmai pentru că oferă o mulțime de fețe, pe un ecran AMOLED de 390 x 390. Există opt configurații de cadran din care puteți alege și, atunci când configurați ceasul, puteți introduce și inițialele.

Rămâne de văzut cine va da atâția bani pe un smartwatch, cu toate că ne putem aștepta ca anumiți fani ai brand-ului să devină extrem de entuziasmați, în ceea ce privește noul gadget de lux, produs sub bagheta companiei. Până la urmă, orice produs își are plaja sa de fani, mai ales dacă vorbim despre unul lansat sub un brand de renume, asemenea Louis Vuitton.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele