Cum îți cureți mufa de încărcare la telefon, iPhone sau Android: de ce se să-ți faci un obicei din asta
Majoritatea telefoanelor moderne, mai ales cele scumpe, vin la pachet cu nivel sporit de anduranță. Rezistă la apă, rezistă la praf, ocazional la trânte și nu numai. În același timp, indiferent ce husă folosești sau cât de bun e telefonul, tot are o vulnerabilitate, mufa de încărcare.
Atât mufa Lightning de încărcare de la iPhone, cât și USB Type-C de la majoritatea smartphone-urilor moderne au particularități comune. Sunt reversibile, deci îți poți conecta cablul de încărcare atât pe o parte, cât și pe alta. Sunt mari, detaliu care facilitează intrarea de praf și scame într-o manieră involuntară. Este suficient să-ți faci un obicei din a-ți strecura telefonul în buzunar sau în poșetă, iar scamele și praful se vor simți ca acasă în frumos tău gadget.
Cum cureți mufa Lightning la iPhone și USB Type C la Android
Problema cu vulnerabilitatea mufei de încărcare la telefon este că, pe termen lung, îți poate face probleme la încărcare sau la sincronizarea/transferul datelor. Dacă încerci să-ți încarci telefonul și trebuie să miști mufa de zece ori, să o întorci pe o parte și alta, dar știi că acel cablu pe care îl folosești nu are nicio problemă, sunt șanse mari ca mizeria din Lightning sau USB Type-C să fie de vină.
Soluțiile, ca de fiecare dată, sunt multe, dar înainte să ajungi la service, am o recomandare. Folosește o scobitoare de lemn cu vârful ascuțit. Nu folosi niciun instrument metalic de niciun fel, sub nicio formă. Este foarte important. De asemenea, nu fi agresiv. Nu apăsa atât de tare încât să rupi scobitoarea și să riști să rămână în mufă o bucată pe care nu o mai poți scoate.
Ai răbdare. Fă niște mișcări stânga/dreapta în interiorul mufei cu scobitoarea și scoate-o afară înclinat pe marginile laterale, în speranța că vei extrage scamele din interior. După câteva astfel de intervenții, încearcă din nou să-ți încarci telefonul. Ar trebui să nu mai întâmpini probleme. Repetă procesul o dată pe lună.