Criza energetică umple buzunarele furnizorilor: cât de mari sunt profiturile în 2022, pentru cei mai mari jucători de pe piață

Criza energetică umple buzunarele furnizorilor: cât de mari sunt profiturile în 2022, pentru cei mai mari jucători de pe piață

Criza energetică pare să fie pentru unii mumă, pentru alții ciumă. În timp ce consumatorii de-abia își pot plăti facturile explozive, scumpirile par să-i avantajeze pe marii jucători de pe piață.

Rapoartele financiare ale celor mai importante companii furnizoare de energie electrică și gaz natural nu arată ca și cum ne-am confrunta cu vreo criză. Din contră, profiturile sunt mai mari decât în 2021, în multe cazuri și nici giganții de pe piața de carburant nu fac notă discordantă. Se fac bani frumoși în această perioadă. Să vedem și noi cine îi face!

Ei bine, începem periplul nostru printre rapoartele financiare cu situația Grupului Electrica. Conform celui mai recent document publicat în acest sens de companie, profitul acesteia pe primele 9 luni din 2022, este de 534 milioane RON, în creștere cu 462 milioane RON față de perioada similară a anului trecut.

Vorbim despre venituri operaționale totale de 10.221 milioane RON, pe perioada de referință amintită mai sus, în creștere cu 5.061 milioane RON față de aceeași perioadă a anului precedent.

„Dacă rezultatele înregistrate la nivelul Grupului Electrica în prima jumătate a anului au fost marcate semnificativ atât de contextul extern, cât și de modificările cadrului de reglementare autohton, la finalul celor 9 luni ale lui 2022 ne bucurâm să putem observa că eforturile depuse de întreaga echipă se reflectă în rezultatele pozitive obținute, în special în condițiile în care provocările din piața de energie au continuat. În acest sens, vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru implicarea, dedicarea și eficiența de care au dat dovadă în această perioadă.

Mai mult decât atât, ne-am menținut rolul de companie responsabilă față de angajații, clienții, acționarii și partenerii noștri și, pe lângă asigurarea unor perspective solide de dezvoltare a companiilor din cadrul Grupului, am reușit să răspundem rapid și să ne adaptăm la provocările care au continuat să apară. Ca urmare a tuturor acestor eforturi, la finalul celui de-al treilea trimestru al anului, valorile celor mai importanți indicatori financiari ai Grupului Electrica sunt peste cele ale perioadei similare de anul trecut: valoarea profitului net consolidat a depășit-o pe cea înregistrată în 2021 cu 462 milioane RON, ajungând la 534 milioane RON, EBIDTA a avut o creștere cu 629 milioane RON, ajungând la 1.104 milioane RON, iar veniturile operaționale au crescut cu 5.061 milioane RON, la valoarea de 10.221 milioane RON.

Aceste rezultate, precum și echipa puternică pe care o avem ne fac să fim încrezători în strategia de business pe care am adoptat-o la nivelul Grupului și în deciziile asumate, și vom continua să urmărim obiectivele de dezvoltare sustenabilă a tuturor palierelor de business, în paralel cu menținerea unui grad ridicat de reziliență în fața viitoarelor provocări”, a declarat Alexandru Chiriță, Director General Electrica.

Altă companie mare, aceeași poveste a profiturilor uriașe

Trecem la altă mare companie – Hidroelectrica. Gigantul duce la bun sfârșit primele nouă luni din 2022 cu un profit de 3,5 miliarde lei, cu 37,4% mai mare decât anul trecut. Amintim că acesta era de doar de la 2,56 miliarde lei în perioada ianuarie-septembrie 2021.

Pe perioada de referință, gigantul energetic a reușit să ajungă la venituri totale de 6,88 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creștere de 46,8% comparativ cu cele 4,68 miliarde lei realizate în perioada ianuarie-septembrie 2021.

Pe bază consolidată, compania a înregistrat venituri totale de 6,48 miliarde lei, în creștere cu 68,9% față de aceeași perioadă a anului precedent și un profit net de 3,08 miliarde lei, în creștere cu 113,8% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Nici companiile de pe piața carburanților nu o duc rău cu banii în această perioadă

În continuare schimbăm registrul și abordăm piața de carburant din România, unde dăm peste cifrele proaspăt publicate de gigantul OMV Petrom. De aici aflăm faptul că profitul net al OMV Petrom a crescut de peste 5 ori în primele 9 luni din 2022 față de aceeași perioadă din 2021.

Practic, vorbim despre un profit de 9,156 miliarde lei, față de 1,676 miliarde de lei în primele nouă luni din 2021. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Profitul uriaș al OMV Petrom în primele 9 luni din 2022.

Revenind la piața de energie, mai alegem aleatoriu un exemplu și ne oprim la E.ON. Grupul german de utilități E.ON a declarat că a bugetat 763 de milioane de lei (157 milioane de dolari/ 158 de milioane de euro) pentru 2022, în creștere față de 644 de milioane de lei investiți în 2021.

Veniturile companiei în România au crescut cu 25% pe an, la 7,78 miliarde lei în 2021, potrivit raportului oficial, publicat de companie.

La rândul lor, compania cehă de utilităţi CEZ tocmai și-a îmbunătățit luna aceasta așteptările legate de rezultatele financiare. Astfel, profitul net ajustat în 2022 ar urma să crească de la un nivel cuprins între 60 şi 65 miliarde de coroane (conform previziunilor anterioare), la un record de circa 65 şi 75 miliarde de coroane. Amintim că, în cazul acestei companii, tatul ceh deţine o participaţie de 70%.

Amintim că, în trimestrul trei din 2022, profitul net ajustat al CEZ s-a situat la 18,7 miliarde de coroane (772,15 milioane de dolari), depăşind estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care se aşteptau la 14 miliarde de coroane.

Statul, pe lista marilor câștigători ai crizei energetice

În cele din urmă, să nu uităm că scumpirile la facturile de energie electrică și gaze naturale au un câștigător suprem. Statul încasează sume impresionante de bani din taxele şi dividendele plătite de sectorul energetic.

Pe de altă parte, reprezentanții statului apar la televizor și ne spun că aceste scumpiri trebuie eliminate. Desigur, nu îi acuzăm de nimic, doar subliniem faptul că prețurile mari din energie sunt o sursă grea de bani pentru bugetul public, într-o perioadă în care e foarte multă nevoie de fonduri, când ne scufundăm în datorii și când deficitul bugetar crește precum Făt-Frumos.

Ne oferă niște cifre relevante Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), care afirmă că, în 2022, statul va încasa de la sectorul energetic mai bine de 43 de miliarde de lei.

„Din rapoartele ANRE şi din declaraţiile din presă, statul a plătit furnizorilor pentru decontare 4,5 miliarde de lei, în perioada noiembrie 2021 – martie 2022, prima parte a schemei, OUG 118, sumă plătită în proporţie de 99%.

În primul trimestru al acestui an statul ar urma să colecteze aproape 11 miliarde de lei, din care 2,9 miliarde TVA adiţional, 5,3 miliarde din supraimpozitarea producătorilor – Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, OMV Petrom, precum şi 2,6 miliarde din dividende. Înmulţind cu patru, rezultă că pentru tot anul statul român încasează peste 43 de miliarde de lei, chiar mai mult, pentru că preţurile au crescut între timp faţă de primul trimestru”, a declarat Laurențiu Urluescu.

Mai mult, măsurile de compensare și plafonare oferite cu surle și trâmbițe cetățenilor ar fi fost suportate până acum doar de furnizori, care încă nu și-au văzut cheltuielile decontate de stat, așa cum fusese „înțelegerea”.

Pe de altă parte, trebuie punctat faptul că nici profiturile furnizorilor nu sunt de trecut cu vederea, în plin puseu inflaționist. Zilele acestea, ANRE a aprobat decontarea de la bugetul de stat a unei sume de peste 2,44 miliarde lei către furnizorii prezenți pe piața autohtonă de energie.

Urluescu mai punctează faptul că „suntem la patru luni de când a început OUG 27, iar băncile sunt supraexpuse pe sectorul energetic şi deja văd energia ca fiind un sector de risc şi costul creditării a crescut. Furnizorii garantează cu contractele, iar băncile spun că există riscul să nu se plătească banii înapoi, având în vedere întârzierea cu care statul decontează. Fiecare furnizor caută bani de unde poate să scoată, de la bănci, acţionari, alte business-uri”.