11 nov. 2022 | 09:43

Comoara din adâncuri a României, rămasă neexploatată: harta oficială care îți arată unde sunt ”îngropați” banii

ACTUALITATE
Comoara din adâncuri a României, rămasă neexploatată: harta oficială care îți arată unde sunt ”îngropați” banii

Când vine vorba de comorile rămase neexploatate ale României, țara noastră pare să fie lider european. Orice implică un pic de muncă și nu se poate vinde la fier vechi sau producători de mobilă din occident este neglijat de către autoritățile române. Din acest motiv, noua hartă digitală lansată în această săptămână este cu atât mai importantă.

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul România, în colaborare cu Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV), a publicat în această săptămână harta digitală a apelor minerale – Balneomap. Cu această ocazie, avem o evidență actualizată a nu mai puțin de 39 de localități cu potențial balnear excepțional, dar și 200 de izvoare de apă minerală, cele mai multe dintre ele, în mod previzibil, neexploatate și nevalorificate. Toate acestea sunt localizate în județele Harghita, Covasna și Mureș.

Harta care îți arată unde ar fi trebuit să existe stațiuni balneo în România

La bază, proiectul hărții digitale detaliate mai sus a fost inițiat de Clusterul Regional Balneoturistic Transylvania și are în spate mai multe scopuri. Dincolo de inventarierea resurselor balneare, și-a propus să creeze o monografie a acestora, să popularizeze efectele terapeutice ale apelor minerale. În final, cu un pic de noroc, acest efort va facilita conștientizarea de către oameni a beneficiilor utilizării acestor resurse naturale.

„Mă bucur că am avut posibilitatea să finanţăm de la centrul guvernului o astfel de iniţiativă inovatoare, care cred că reprezintă un pas important pentru a scoate la lumină una dintre resursele României cu cel mai mare potenţial.

Pe lângă turism, economie şi dezvoltarea locală sustenabilă, popularizarea apelor minerale are un rol extrem de important şi pentru Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3 care se referă la o viaţă sănătoasă. Este foarte important ca cetăţenii să aibă acces la aceste informaţii despre efectele terapeutice ale apelor pe care le găsim în ţara noastră”, a declarat Borbely Laszlo, potrivit Agerpres. Ca referință, Borbely este coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și, conform datelor sale, România are aproximativ 60% dintre apele minerale din Europa și este o greșeală enormă că nu se fac eforturi pentru valorificarea lor durabilă.

Dacă ești curios și tu de această hartă digitală, găsești toate informațiile aici.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele