Marele incendiu care devastează Los Angeles a distrus complet locuința celebrului actor Mel Gibson, situată în Malibu. În timp ce flăcările mistuiau casa, actorul se afla în Austin, Texas, pentru a înregistra un podcast. Starul a povestit detalii emoționante despre pierderea casei în care locuia de peste 15 ani.
Mel Gibson a declarat pentru BBC că și-a pierdut casa în întregime în urma incendiilor masive care au cuprins Malibu și alte zone din Los Angeles.
”A ars complet. Este greu de descris ce simți când pierzi totul,” a spus actorul, vizibil afectat.
În timpul tragediei, starul înregistra un podcast în Texas, însă știa că în Los Angeles, cartierul său era cuprins de flăcări. Proprietățile vecinilor săi, inclusiv cea a actorului Ed Harris, au fost de asemenea distruse. Actorul a adăugat că aceste incendii sunt cele mai devastatoare pe care le-a văzut în toți anii săi petrecuți în Malibu.
Mel Gibson nu s-a ferit să critice guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, pentru lipsa măsurilor eficiente în prevenirea incendiilor.
”Guvernatorul ne-a promis că va avea grijă de păduri, dar nu a făcut nimic,” a declarat actorul.
Într-un mod sarcastic, Mel Gibson a adăugat: ”Cred că toți banii noștri din taxe au fost cheltuiți pe gelul de păr al lui Gavin.” Aceste declarații vin pe fondul unei crize majore în California.
Peste 12.500 de hectare au fost mistuite de flăcări, 180.000 de oameni au fost evacuați, iar cel puțin 10.000 de clădiri au fost distruse. Președintele ales, Donald Trump, a cerut demisia guvernatorului, acuzându-l de gestionarea defectuoasă a crizei.
Incendiile au afectat numeroase vedete de la Hollywood. Printre celebritățile evacuate se numără Tom Hanks și Ben Affleck, în timp ce alții, precum Anthony Hopkins, Billy Crystal și Paris Hilton, și-au pierdut deja casele.
Paris Hilton a distribuit pe rețelele sociale imagini cu ruinele casei sale și a spus că este ”de nedescris” ceea ce simte. Ducele și ducesa de Sussex, Harry și Meghan, și-au oferit locuința drept refugiu pentru prieteni și persoane evacuate, îndemnând și pe alții să facă același lucru.
Incendiile continuă să facă ravagii, iar locuitorii din Los Angeles trăiesc cu teama constantă de noi evacuări. Situația rămâne critică, în ciuda eforturilor pompierilor și a ajutorului primit din alte state.