10 sept. 2022 | 09:00

Cine deține operele de artă realizate de Dall-E și Midjourney, de fapt: copyright pentru creații de inteligență artificială

ACTUALITATE
Cine deține operele de artă realizate de Dall-E și Midjourney, de fapt: copyright pentru creații de inteligență artificială

În 2022, inteligența artificială ne-a făcut pe toți artiști. Prin intermediul unor algoritmi de inteligență artificială precum Dall-E și Midjourney, este surprinzător de ușor să obții niște tablouri originale la care ai contribuit prin intermediul unor comenzi în format text.

Nu a durat mult, din momentul în care un algoritm de inteligență artificială a creat prima manifestare artistică pe baza cuvintelor unui profan, până când cineva s-a gândit să vândă rezultatul. În teorie, ar trebui să poți vinde doar ceea ce deții. Dacă vorbim de o lucrare artistică, un tablou, un desen, o poezie sau o melodie, poți face bani de pe urma lor doar dacă ești deținătorul drepturilor de autor, copyright. În momentul în care tot ce ai făcut tu este să tastezi niște comenzi într-o fereastră, iar AI-ul s-a ocupat de partea de creație efectivă, dacă te gândești că politica drepturilor de autor pe acea creație se complică, ai dreptate.

Drepturi de autor pe Dall-E și Midjourney

Problema, în mod previzibil, este una complexă din punct de vedere legislativ. În mod realist, în niciun colț al planetei, legislația nu a fost încă adaptată le lumea în care trăim, una în care ”roboții” au devenit artiști vizuali, iar omul este doar un asistent al acelui proces. Pe de altă parte, tocmai pentru că funcționăm în conformitate cu legile în vigoare, mecanismul este destul de clar, fie el și imperfect.

Tot ce faci prin intermediul unui algoritm de inteligență artificială precum Dall-E sau Midjourney, poți să vinzi, dar nu este al tău. OpenAI, laboratorul de cercetare din spatele Dall-E îți spune explicit în lista de termeni și condiții a platformei că tot ceea ce creezi prin acest sistem îi aparține, dar îți conferă toată libertatea din lume să faci ce vrei cu acele creații, inclusiv să le vinzi.

Mai este însă o problemă. Atâta timp cât acele opere de artă mai mult sau mai puțin reușite ies dintr-o inteligență artificială, nu pot fi înregistrate la birouri de copyright, drepturi de autor. Drepturile de autor au fost gândite doar pentru oameni. Degeaba face o maimuță un selfie, pentru că nu va deține drepturile de autor pe acel selfie. Probabil că legea se va actualiza, iar lucrurile se vor îmbunătăți pe această parte, dar este improbabil să se întâmple asta curând.

Ca un ultim detaliu, pentru că nu ai drepturi de autor pe ceea ce ai creat cu ajutorul unei inteligențe artificiale, nu poți să faci absolut nimic dacă altcineva îți ia o ”lucrare” și o postează în diverse colțuri ale internetului, o pune pe un tricou sau o imprimă pe o mașină. În teorie, ai putea să dai acea persoană în judecată, dar este improbabil să câștigi, având în vedere cât de greu poți atesta calitatea ta de ”autor”.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele