27 iul. 2022 | 16:25

Cei mai periculoși infractori din România

VIDEO VISTA

Astăzi vom vorbi despre unii dintre cei mai periculoși infractori din România pe care autoritățile îi caută de zeci de ani.

Sunt criminali, violatori sau traficanți dovediți, dar care au reușit să fugă de brațul nu chiar atât de lung al legii. Acum se ascund prin diferite părți ale țării sau lumii, dar asta nu înseamnă că au renunțat la obiceiurile lor.

Pe lista „Most Wanted” a Poliției Române se află, de ani de zile, peste 50 de persoane. Printre ele se afla criminali celebri, dar și mai puțin cunoscuți, interlopi sau oameni de afaceri. Infractorii de pe locul 1 sunt arhicunoscuți de toată țara deja, dar hai să aflăm împreună care sunt cei mai periculoși din România!

15. Sebastian Decebal Cionca

 Este unul din infractorii României care a reușit să fugă de poliție de mai bine de 25 de ani. Născut în 1977, Sebastian Decebal Cionca din Oradea este căutat pentru omor. A fost condamnat la o pedeapsă cu executare de 15 ani de închisoare. În anul 1997, a atacat cu bâta un turc penttru a îl jefui. Loviturile au fost fatale și au dus la decesul victimei.

14. Ion Chița

Bărbatul în vârstă de 54 de ani din Pipirig, jud. Neamț, este căutat pentru omor. Ion Chița are mandat de executare a pedepsei de 18 ani de închisoare. În anul 2000, acesta se afla în transhumanță cu oile sale în momentul în care a ucis alt cioban. Fapta a avut loc pe raza satului Bampotoc, comuna Harau, jud. Hunedoara.

13. Ion Nicolae, zis și Nicu Brăileanu

Este considerat a fi unul dintre cei mai violenți interlopi pe care România i-a avut până la ora actuală. Acesta a controlat traficul cu valută falsă din Arad timp de 29 de ani. A vrut să își elimine rivalul și a intrat peste el în casă, înarmat, în anul 1993. Pe bărbat l-a împuscat pe loc, iar soția lui și angajata lor au fost înjunghiate. A furat o parte din valuta pe care rivalul său o avea ascunsă într-o piesă de mobilier și nimeni nu l-a mai văzut de atunci. Singurul loc unde se află informații despre el este Tribunalul București.

12. Omar Mukhles

Născut în Siria, bărbatul în vârstă de 42 de ani are un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru terorism. Curtea de Apel din Oradea l-a condamnat pe Omar Mukhles la 5 ani de închisoare.

11. Grad Ioan

Născut în Vișeul de Sus, Grad Ioan are un mandat de executare pentru viol, lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice. A fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru răpirea a două minore de 14 și 15 ani în 2003. În anul 2008, a agresat public o altă persoană și a tulburat liniștea publică.

10. Memet Ali Gener

Un infractor mai puțin cunoscut este Memet Ali Gener. Acesta a fost condamnat la 7 ani și 2 luni de închisoare. Este acuzat de trafic de persoane, de droguri, proxenetism și infracțiuni în regimul armelor. În octombrie 2016, a păcălit o femeie pe care a dus-o în Germania cu scopul de a practica prostituția. A mai adus în țară grindere pentru canabis și un pistol. Ali Gener este și consumator de droguri.

9. Ciuches Miluț Liviu

Domiciliat în Nisiporești, jud. Neamț, Ciuches Miluț Liviu a fost arestat pentru 30 de zile. A fost acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă de omor calificat, omor calificat și tâlhărie calificată. În aprilie 2014, alături de alți români aflați și ei în Irlanda, a săvârșit fapte ilegale pentru a obține bani. Printre infracțiunile săvârșite se numără și șantajul.

8. Daniliuc Eugen

Originar din Corni, jud. Botoșani, Daniliuc Eugen are un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru tentativa de omor. Decizia finală a fost dată de Tribunalul Botoșani în iunie 2017. A fost condamnat la 5 ani și 20 de zile de închisoare.

7. Enderle Ildiko

Născută în Miercurea Ciuc, Enderle Ildiko, în vârstă de 46 de ani, a reușit să evite 4 mandate de executare. Aceasta a fost condamnată pentru constituirea de grup infracțional, trafic de persoane și trafic de minori.

6. Radu Dorel

Domiciliat în București, Radu Dorel are mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis încă din decembrie 2019. A fost condamnat pentru tentativă de omor și are de petrecut în spatele gratiilor 7 ani și 6 luni.

5. Ion Emanuel Dan

Născut în 1973, bucureșteanul Ion Emanuel Dan este căutat pentru omor calificat și are un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul București încă din anul 2018. A fost condamnat pentru fapta sa la o pedeapsă de 9 ani și 6 luni de închisoare.

4. Gabor Gabriel

Din Timișoara, în vârstă de 35 de ani, Gabor Gabriel are un mandat de executare pentru ultraj cu tentativă de omor asupra unui polițist. Acesta a fost condamnat la 6 ani, 9 luni și 20 de zile de închisoare pentru fapta sa, încă din anul 2015.

3. Gabriel Aurel Popoviciu

Afaceristul Puiu Popoviciu a fost dat în urmărire națională din luna august 2017. A fost condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”. Acuzațiile sale sunt de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. La momentul pronunțării sentinței definitive, Popoviciu se afla în Marea Britanie. A fost însoțit de avocatul său în momentul în care s-a predat celor de la London Metropolitan Police. A fost eliberat ulterior contra cauțiunii de 200.000 de euro. În iunie 2021, Curtea Supremă a Angliei nu l-a extrădat în România pentru ispășirea pedepsei pe motiv că „nu a avut un proces echitabil”.

2. Romeo Ursu

Este cunoscut ca interlopul Jenică Boenică și e dat în urmărire încă din anul 2008. Acesta are 2 condamnări definitive la activ și este fugit de peste un deceniu în Iordania. Este acuzat de înșelăciuni în domeniul imobiliar și adoră să sfideze autoritățile române pe Facebook. În 2020, a publicat un mesaj în care susține că e singurul infractor din România care a reușit să scape de condamnarea la închisoare, fugind în Iordania. „Nu au ce să facă, sunt rezident. Au încercat de 3 ori, degeaba. Au încercat cu mult timp în urmă, dar nu au nici o șansă. Sunt rezident, am tot ce necesită ca un personaj ca mine să se integreze în societatea lor, așa că sunt binevenit în societatea asta”, explica interlopul la TV atunci.

1. Florin și Ștefan din clanul Duduianu

Florin, în vârstă de 35 de ani, și Ștefan, în vârstă de 24 de ani, au fost dați în urmărire pentru tâlhărie și șantaj. Autoritățile locale au demarat procedurile pentru mandatele europene de arestare încă din 2021. Cu un an înainte, în luna iulie, 100 de polițiști din București au făcut mai multe percheziții domiciliare. Cei doi membri ai clanului Duduianu au fost reclamați la poliție de către cântăreții de manele Florin Salam, Țancă Uraganul și Nicolae Guță. Aceștia susțin că cei doi le-au sustras cu forța o sumă totală de 100.000 de euro, banii reveniți din declarațiile primite de artiști la diverse evenimente.

Pe lista „Most Wanted” infractori din România se mai află și:

  • Abraham Eduard Sebastian pentru furt calificat cu consecinte deosebit de grave
  • Mihalțan Ioan Lucian, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat în formă continuată, complicitate la furt calificat, furt calificat cu consecinte deosebit de grave în formă continuată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor
  • Bolboș Adrian, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat în formă continuată, furt calificat cu consecinte deosebit de grave în formă continuată, braconaj, conducerea unui vehicul fără permis
  • Feraru Florian, pentru proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat
  • Boacară Florin Costin, pentru tentativă de omor
  • Orbulețu Alexandru Radu, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor
  • Radu Stoica Anamaria, pentru aderare la un grup infracțional nestructurat, trafic de persoane și proxenetism.
  • Tănase Maria, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, precum și mulți, mulți alți români sau cetățeni străini.