03 dec. 2022 | 12:50

Ce se întâmplă cu patronii români? Ai noștri închid pe capete, străinii vin să deschidă firme aici

ACTUALITATE
Ce se întâmplă cu patronii români? Ai noștri închid pe capete, străinii vin să deschidă firme aici

Mediul privat românesc traversează o perioadă deosebit de interesantă, dacă analizăm dinamica firmelor intrate în insolvență, pe de-o parte, și nou înființate de străini, pe de alta. Le vom lua pe rând și vom discuta despre fiecare în parte, în rândurile de mai jos.

După cum spuneam, avem insolvențe cât cuprinde în 2022, în rândul firmelor de la noi din țară.

Datele de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că, față de aceeași perioadă a anului trecut, in primele zece luni ale anului curent avem o crestere cu 10,68% a numarului societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă!

Concret, primele 10 luni din acest an dificil au șters de pe harta mediului de afaceri din țara noastră un număr impresionat de firme, mai precis 5.387 de societăți și PFA-uri ce au ajuns în acest stadiu.

920 dintre insolvențe vin numai din București, acesta fiind și cel mai mare număr din țară, dar avem și alte regiuni din România unde numărul insovlențelor e foarte pronunțat sau chiar în creștere puternică față de nivelul înregistrat în primele 10 luni din 2021.

Din raportul ONRC aflăm că după București, în topul județelor cu insolvențe foarte multe regăsim Bihor, cu 462 de insolvenţe (plus 33,04%), Cluj – 389 (minus 1,02%), Timiş – 237 (minus 2,87%) şi Ilfov – 217 (plus 44,67%).

Mult mai bine stă situația în alte regiuni ale țării, din această perspectivă. De exemplu, la Botoşani, după primele zece luni ale anului curent, avem numai 23 de cazuri de insolvență în rândul societăților sau PFA-urilor. La fel de bine stau și Harghita – 24 (plus 33,33%), Covasna – 26 (plus 52,94%) şi Gorj – 27 (minus 41,3%).

Străinii se bat să vină să facă afaceri în România

Pe de altă parte, tot de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului aflăm că ne confruntăm cu un veritabil val agresiv de insolvențe, adică de firme ce au ajuns să pună lacătul pe ușă!

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele zece luni din 2022, cu 30,7%, ne arată datele ONRC, prin comparație cu perioada similară din 2021.

Mai precis, avem 6.175 de unităţi nou înfiițate până acum, iar anul încă nu a ajuns la final, sigur vor mai veni câțiva investitori străini până vom intra în 2023.