Ce mașini mai cumpără românii, în 2022: gusturile s-au schimbat radical

Ce mașini mai cumpără românii, în 2022: gusturile s-au schimbat radical

Piața auto din țara are parte de o nouă tendință, una aliniată standardelor de mediu asumate de autoritățile locale și europene. Este vorba despre creșterea cotei de piață a mașinilor electrice, în detrimentul celor cu motoare pe benzină sau motorină.

Românii sunt tot mai atrași de mașinile electrice și hibrid, iar acest lucru se reflectă foarte clar în cifrele înregistrate de piața auto din țara noastră, în ultimele luni.

Suntem lideri europeni

Potrivit celor mai recente date publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), performanțele înregistrate de România sunt atât de mari, încât ne-am remarcat la nivel european.

Astfel, spune ACEA, România a avut cea mai mare creștere a vânzărilor de automobile electrice din Europa.

Se pare că, la noi în țară, au fost vândute nu mai puțin de 2.108 de automobile electrice în primul trimestru al acestui an. Prin comparație, în perioada similară a anului trecut, vânzările se ridicau la numai 415 unități.

De asemenea, aceeași tendință de creștere a pieței electrice și hibrid e regăsită pe tot continentul. Practic, vânzările de automobile electrice pe baterie în Uniunea Europeană (UE) au crescut cu 53,4% până la 224.145 de unități, însă procentul înregistrat de România este de-a dreptul spectaculos. Vorbim despre 408%.

Pentru a ne da seama și mai bine de amploarea fenomenului mașinilor electrice și hibrid, notăm că în perioada ianuarie-martie 2022, înmatriculările de autoturisme diesel au înregistrat un declin de 33,2% până la 378.000 de unități. Astfel, cota de piață a acestor tipuri de mașini a înregistrat un declin puternic, de 5,3 puncte procentuale până la nivelul de 16,8%.

Din fericire, noua tendință îmbrățișată de șoferii români este în perfectă concordanță cu ambițiile Uniunii Europene de a reduce emisiile de dioxid de carbon. Totodată, românii par să fi ascultat de anunțurile marilor producători auto ai lumii care au spus că, în următorii ani vor înceta să mai producă mașini cu motoare pe benzină și motorină.

Citește și: