19 aug. 2022 | 07:35

Cât de nocivă este apa de ploaie: ce au descoperit cercetătorii

ACTUALITATE
Cât de nocivă este apa de ploaie: ce au descoperit cercetătorii

Conform studiilor făcute la Universitatea din Stockholm, apa de ploaie de pe Terra este improprie consumului. Cauza ar fi prezenţa substanţelor chimice toxice peste nivelurile recomandate.

Așadar, oamenii de știință au făcut studii în ultimii 12 ani de zile și au luat probe din foarte multe locuri, iar rezultatele au fost aproape aceleași. Mai exact, cercetătorii de la Universitatea din Stockholm au vrut să afle dacă apa de ploaie este bună de băut. Concluzia e că apa de ploaie de pe Pământ este improprie consumului din cauza prezenţei substanţelor chimice toxice peste nivelurile recomandate.

Apa de ploaie, toxică pentru consum

„Nu există niciun loc pe Pământ unde apa provenită de la ploaie să fie sigură pentru băut, conform datelor pe care le-am utilizat”, a declarat Ian Cousins, profesor la Universitatea din Stockholm şi autor principal al studiului, conform BBC.

Datele analizate încă din anul 2010 au arătat că „inclusiv în Antarctica sau pe platoul tibetan, nivelurile de substanţe chimice toxice prezente în apa de ploaie sunt peste cele recomandate de Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite ale Americii (EPA). Nivelurile de PFAS (substanţe perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate) din aceste zone sunt „de 14 ori mai mari” decât recomandările EPA privind apa potabilă.

Ca referință, acestea sunt cunoscute sub denumirea de „substanţe chimice eterne”, deoarece se dezintegrează extrem de lent. Ele sunt prezente în ambalaje, şampoane şi chiar în unele produse de machiaj și s-au răspândit în mediul înconjurător, inclusiv în apă şi în aer, iar odată ingerate, PFAS se acumulează în organism.

E important de știut că, dacă te expui prea mult la PFAS, acest lucru poate avea efecte asupra fertilităţii şi dezvoltării fetusului. Mai mult, poate duce la riscuri crescute de obezitate sau anumite tipuri de cancer (de prostată, rinichi şi testicule) şi la creşterea nivelului de colesterol. De asemenea, EPA a scăzut recent pragul PFAS recomandat după ce a descoperit că aceste substanţe chimice ar putea avea un impact asupra răspunsului imunitar al copiilor la vaccinuri, a afirmat Ian Cousins.