Banditul Coroiu, fura de la bogați ca să dea la săraci: saruta mâna păgubitelor și reușea să scape din mâinile poterei cu ajutor popular. Comuniștii l-au făcut comisar de poliție

Istoria noastră e înțesată de povești despre „hoți cinstiți”, sau așa cum mai erau numiți în acele vremuri: haiduci. Îi admirăm, îi hiperbolizăm și, adesea, ne punem întrebări în legătură cu veridicitatea acestor istorisiri demne de a fi transformate în filme de succes.

Totuși, în cazul anumitor personaje, un pic mai recente, există dovezi palpabile, pe care le poți consulta în ziarele timpurilor, care ne asigură că, cel puțin în cazul anumitor povești, există un sâmbure de adevăr.

Est și cazul lui Gheorghe Coroi, supranumit mai târziu Banditul Coroiu, dar și un „iubit fiu al poporului”, după 1945.

Fragment din ziar: Banditul Coroi

Gheorghe Coroi sau transformarea unui om de rând într-un „nemuritor”: a devenit simbol al naționalismului

Născut într-o comună din județul Botoșani, se spune că Gheorghe Coroi ar fi fost bun la învățătură, cu toate că un pic cam „obraznic” și că, de asemenea, și-ar fi dorit să devină jandarm, însă nu ar fi avut noroc.

Precum România, fiecare țară are propria rețetă de supă sau ciorbă. Care ar fi cea mai bună, dar și cea mai cunoscută

Sancțiunile usturătoare pe care le vor primi românii care stau la bloc și au animale de companie. Ce spune legea, e oficial

„În copilărie visa să se facă jandarm! Urmează patru clase primare, dovedindu–se silitor… dar neastâmpărat. Era de talie mijlocie, viguros, mereu cu zâmbetul pe buze şi, mai ales, captivant. Se însoară, nu însă cu fata pe care şi–o dorea ca soţie, ci cu una mai în vârstă, dar care avea pământ. Cât despre dragoste, între cei doi nici pomeneală! Cu toate acestea va avea de la ea doi copii şi cele mai mari necazuri.

Primeşte ordinul de încorporare la Regimentul 6 de Jandarmi din Botoşani. Din nefericire, nu va ajunge aici niciodată. O întâmplare îi va schimba întreg cursul vieţii. Află că nevasta îl înşală cu şeful de post din comună, Ailieşii, şi, într–o dimineaţă se preface că pleacă la Botoşani, să se încorporeze. Îşi ia rămas bun şi porneşte pe drumul Botoşanilor.

Ajuns la marginea satului, se adăposteşte la o rudă. În miez de noapte, se reîntoarce acasă, surprinzându–l pe şeful de post, care va fi bătut «ca la fasole». Nevasta îl denunţă ca fiind autorul unei crime ce se făcuse în sat.

Este arestat, aşa cum este de bănuit, chiar de jandarmul Ailieşii. Peste noapte rămâne închis la postul din comună. A două zi este trimis din post în post la Botoşani. Dar în loc să fie ţinut separat de cei care erau condamnaţi, contrar legii de organizare a penitenciarelor, este băgat într–un salon comun cu deţinuţii judecaţi. Aici are onoarea să facă cunoştinţă cu trei faimoşi bandiţi: Bolfan, Căsăndrel şi Mazăre, care fuseseră condamnaţi pentru tâlhărie. Timp de zece luni avea să stea Coroiu închis în penitenciarul din Botoşani. La procesul care a urmat, s-a constatat că era nevinovat şi este achitat“, se notează în volumul „Faptele haiducilor“, de Eugen Şendrea, potrivit Adevărul.ro.

Acesta avea să fie începutul vieții de bandit pentru Coroiu. Impresionați de inteligența sa, cei trei neleguiți îi propun acestuia să le devină șef și, fără prea mult timp de gândire, acceptă.

În anii ce au urmat, banda lui Coroiu avea să dea nenumărate spargeri, mai ales în casele boierilor, pe la instituții, dar și pe la mănăstiri. Legendele locale spun că acesta nu ar fi făcut niciodată abuz de putere fizică, ba dimpotrivă, certându-și „supușii” dacă, în timpul jafului, chinuiau pe cineva.

Era atât de manierat încât săruta mâinile doamnelor la plecare, însă numai după ce le jefuia.

O parte din bunurile pe care le fura le dăruia săracilor, ceea ce îi oferea, de asemenea, un anumit grad de protecție, atunci când era căutat de autorități, oamenii făcând scut de jur-împreujurul lui.

Atât de iubit era Coroiu de oameni încât, pe vremea aceea, existau o sumedenie de cântecele și maxime ce îi erau dedicate.

„Boier cu inimă rea,

Ţi-ai pierdut averea ta.

Ai în inimă un of

C-ai dat banii pe-un cartof.

Coroi te-a potcovit bine,

Râd şi curcile de tine”

Sau: „În pădure la Guranda, stă Coroi cu toată banda”, cu referire la numele pădurii unde se spune că se ascundea vestitul haiduc modern.

De fapt, tot aici, în pădurea Guranda, avea să fie și capturat. „O adevărată bătălie s–a încins între oamenii săi şi un pluton de jandarmi. Se trag focuri de armă de o parte şi de alta. O parte din bandă este capturată, printre care şi Bolfan, Mazăre şi Căsăndrel. Coroiu reuşeşte să scape, începe o urmărire în toată zona Botoşanilor. Jandarmii, ajutaţi de armată, răscolesc peste tot. Întreaga opinie publică urmărea cu sufletul la gură orice ştire despre el. La 1 aprilie 1935 Coroiu a fost prins la Noua Suliţă. El s–a predat procurorului, cerând să nu fie lăsat pe mâna jandarmilor. În sfârşit, Coroiu era închis! Cei bogaţi puteau respira uşuraţi. În închisoare află că Bolfan, Mazăre şi Căsăndrel au fost împuşcaţi, fiindcă «fugiseră de sub escort㻓, se menţionează în lucrarea „Faptele haiducilor“.

De asemenea, printre isprăvile sale se numără şi prăduirea târgului Mihăileşti cu o bandă de 10 oameni. Împreună, banda ar fi luat la rând toate casele bogătași.

Fragment din ziar: Banditul Coroi, la judecată

Comuniștii i-au văzut potențialul și l-au făcut comisar de poliție, dar i-au dat o misiune grea

Imediat ce au venit comuniștii la putere, în 1945, soarta lui s-a schimbat în bine, aceștia observând în el potențial: profil naționalist, acte ilegale împotriva „dușmanilor” neamului, bogații, și așa mai departe.

Așadar, a fost angajat comisar de poliție în București, cu drepturi depline. De altfel, i s-a dat voie să-și recruteze oameni inclusiv din rândul tâlharilor cu care jefuise case odinioară.

A primit un termen de trei ani să lichideze toate bandele de tâlhari din Capitală, însă el ar fi făcut asta mult mai repede, reușind să-și ducă misiunea la bun sfârșit într-un singur an.

Desigur, personajul Gheorghe Coroi, zis și banditul Coroiu, mai târziu chiar comisarul Coroi, este unul controversat. De vreme ce unii îi ridică osanale, există suficienți care spun că, în realitate, el nu ar fi fost nimic altceva decât un alt oportunist.