Autorul cărții „Tată bogat, tată sărac”, avertisment pentru 2023: ce să faci cu banii tăi în noul an, încă din ianuarie
Anul 2023 se apropie cu pași repezi și, din nefericire pentru noi toți, va fi plin de provocări financiare, la fel ca 2022.
Nu scăpăm de inflație, de tensiunile geopolitice și nici de criza energetică în 2023. Trebuie, în continuare, să fim deosebit de atenți cu banii noștri și, dacă avem obiceiul de a investi și de a cumpăra diferite active, să fim deosebit de prudenți și să urmăm sfaturile marilor investitori, care au început deja să apară.
Un exemplu îl poate reprezenta celebrul autor al cărții ” Tată bogat, tată sărac”. Robert Kiyosaki vine cu sfaturi prețioase, în plan economico-financiar, pentru noi toți.
Cine are urechi, să audă. Robert Kiyosaki îți spune clar ce ai de făcut
Economistul surprinde și spune că el nu mai este adeptul acțiunilor și nici al investițiilor în obligațiuni.
Consideră că omenirea, în ansamblul ei, traversează o mare bulă economică, poate cea mai mare din istoria sa, iar în acest moment investitorii ar trebui să fugă mâncând pământul de activele din hârtie.
Ce să facă, în schimb? Să investească pe piețe cripto. Deși în acest moment zona cripto traversează la rândul său o perioadă nefastă, celebrul autor e de părere că acest lucru se va schimba, din moment ce îndeamnă investitorii către Bitcoin și Ethereum – două dintre cele mai populare active digitale din lume, pentru necunoscători.
Trebuie precizat că acest articol nu reprezintă un sfat pentru investiții și nici nu trebuie tratat ca atare. Este vorba strict despre expunerea unui punct de vedere aparținând unuia dintre cei mai raputați economiști ai tuturor timpurilor, Robert Kiyosaki.
„Mulți dintre voi știu că nu mai investesc în acțiuni, obligațiuni, ETS sau MF. Vă rog să NU ascultați ce voi spune în continuare: Aș scăpa de tot ce înseamnă active de hârtie. Economia mondială nu este o „Piață”. Cred că economia este cea mai mare bulă din istoria lumii. Dumnezeu să aibă milă de noi toți”, a spus reputatul scriitor, autor al celebrului volum „Tată bogat, tată sărac”.